Black Friday și la vacanțe – reduceri până la 600 euro la pachete de vacanțe în destinații exotice

Andrei Dumitru 12/11/2021 | 13:23 Ştiri
Black Friday și la vacanțe – reduceri până la 600 euro la pachete de vacanțe în destinații exotice

Pe măsură ce tot mai multe țări își relaxează reglementările privind accesul turiștilor străini în contextul pandemiei cu coronavirus, cei care vânează destinații exotice la prețuri mai accesibile au început deja căutările pentru anul viitor.

La târgurile online de profil din această perioadă, românii pot găsi promoţii şi pentru vacanţele din perioada Sărbătorilor atât în România, cât şi în locaţii exotice. Din suprapunerea dintre așa-numitele early bookings și ofertele speciale de Black Friday, sunt turoperatori care propun reduceri și de 70%.

Între 12 și 22 noiembrie, Eturia a pus la bătaie 100 de pachete de vacanță în 15 destinații exotice (Rep. Dominicană, Maldive, Kenya, Mauritius, Dubai, Seychelles, Zanzibar, Mexic, Las Vegas, New York, Jamaica, Sri-Lanka, Cuba, Costa Rica), unde reducerile pot ajunge și la 600 de euro/pachet/persoană.

Având contracte directe cu peste 500 de hoteluri din destinații exotice din întreaga lume, un sejur charter all inclusive în Republica Dominicană, de 9 zile, poate fi cumpărat cu 990 de euro (fără reducere ar fi 1.590 euro); un sejur charter 8 zile all inclusive în Kenya 890 de euro (față de 1.490 euro); un sejur charter 8 zile în Dubai la 490 euro în loc de 1.000 de euro sau un sejur de lux la Atlantis de Palm, 8 zile, la 2.400 față de 3.000 euro. Pentru Revellion, un pachet de 8 zile în Las vegas costă 1.150 de euro, iar 7 nopți all inclusive, în Jamaica cu 1.190 de euro. De spus și că pachetele includ toate costurile (intrările la obiectivele turistice, ghizii locali și bacșișurile acestora, serviciu de asistență non-stop), la fel asigurarea medicală și chiar și îmbolnăvirea de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei.

“Reducerile Black Friday de până la 600 euro/pachet sunt posibile datorită tarifelor speciale negociate de noi cu partenerii locali. În perioada promoțională de 10 zile ofertele se vor schimba periodic. Cei care ne urmăresc constant vor avea ocazia să profite de reducerile semnificative pentru un număr limitat de locuri pentru pachetele de vacanță din promoție, asigură Ana Maria Gherasim, Sales Manager Eturia care mai atrage atenția asupra unui detaliu important – flexibilitatea de a modifica perioada de călătorie, pentru a evita orice neplăcere ce ar putea apărea ca urmare a unui eveniment neprevăzut.

Spre deosebire de Eturia care este o agenție tailor made și mai nișată, Christian Tour, cel mai mare operator român de chartere de pe piaţa locală, are un portofoliu promoțional care include atât early bookings pentru 2022, dar și vacanţe last minute în această iarnă în destinaţii precum Egipt, Cappadocia sau locaţii exotice tot mai căutate de români – Maldive, Mauritius, Zanzibar sau Dubai.

‘Venim la acest târg online cu cele mai nou lansate oferte Early Booking pentru vara anului viitor, dar şi cu o campanie specială de Black Friday, iar acest lucru înseamnă că reducerile depăşesc pe alocuri 70% din valoarea pachetului standard. Avem totodată şi discount-uri însemnate la vacanţele în destinaţii exotice şi programe turistice de circuit ori croazieră inedite. În plus, oferim şi un cadou aniversar tuturor celor care aleg să călătorească alături de Christian Tour în anul în care celebrăm 25 ani de prezenţă pe piaţă. Astfel, fiecare turist care achiziţionează în perioada târgului o vacanţă pentru 2022 beneficiază de un extra-discount în euro, egal cu jumătate din vârsta sa’, a declarat presei Cristian Pandel, care deține Christian Tour.