Banca Transilvania își anunță investitorii despre stadiul negocierilor de preluare a Bancpost

Alexandra Pele 15/09/2017 | 13:27 Ştiri
Banca Transilvania își anunță investitorii despre stadiul negocierilor de preluare a Bancpost

Banca Transilvania (BT) începe faza finală a negocierilor pentru preluarea băncii elene Bancpost, rezultatul acestora urmănd să fie anunțat la sfârșitul lunii viitoare, potrivit unui anunț transmis vineri investitorilor de pe Bursa de Valori București (BVB).

”Banca Transilvania informează investitorii că negocierile privind achiziția Bancpost continuă. Detalii privind rezultatul negocierilor vor fi comunicate după parcurgerea etapelor necesare obținerii aprobărilor. Finalizarea negocierilor este estimată la finalul lunii octombrie”, se arată în comunicatul transmis de BT Bursei.

Dacă Eurobank, acționarul Bancpost, va accepta oferta clujenilor, Banca Transilvania ar putea ajunge la o cotă de piață de 16%, fiind în poziția de a concura pentru primul loc din sistemul bancar, deținut de BCR.

În urma preluării Volksbank, achiziție parafată în 2014, BT a reușit să urce pe locul al doilea în clasamentul general al băncilor, în funcție de valoarea activelor, realizând totodată un profit record, de 2,4 miliard de lei în 2015.

Acțiunile băncii au avut o evoluție bună pe bursă în ultimii trei ani, urcând de la 1,7 lei în toamna lui 2014, până la 3 lei în vara acestui an. În ultimele luni, acțiunile au cunoscut o ușoară depreciere, ca urmare a declarațiilor publice privind viitorul fondurilor de pensii private obligatorii, acestea fiind cei mai mari investitori instituționali de pe BVB.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.