Avrig Park Residence, investiție de 30 mil. euro în 325 de apartamente

Andrei Dumitru 20/05/2020 | 10:53 Ştiri
Avrig Park Residence, investiție de 30 mil. euro în 325 de apartamente

Dezvoltatorul imobiliar Rock Development a început în luna martie lucrările de edificare ale proiectului rezidențial Avrig Park Residence, care va include 325 de apartamente, spații comerciale și 405 locuri de parcare, în urma unei investiții de aproximativ 30 de milioane de euro.

Avrig Park Residence este amplasat pe strada Avrig, în imediata apropiere a zonei Bucur Obor. Proiectul va fi format din două corpuri de clădire independente, cu un regim de înălțime 5S+P+10. Prima fază, cu un număr de 122 de apartamente, are ca termen de finalizare estimat iunie 2021.

Finanțarea proiectului rezidențial Avrig Park Residence este asigurată de către UniCredit Bank, fiind aprobată și acordată pentru dezvoltarea integrală a proiectului.

Construcția Avrig Park Residence a început chiar în timpul Stării de Urgență, acesta fiind un semnal foarte pozitiv pentru piață. Proiectele gândite temeinic și cu finanțări bancare aprobate merg înainte iar Avrig Park Residence este primul ansamblu a cărui construcție a început dintr-o listă amplă de proiecte anunțate spre dezvoltare în arealul lărgit reprezentat de zona Obor – amplasamentul în zona Avrig se va dovedi de asmenea un avantaj competitiv”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Prin multiple soluții tehnice înglobate, bazându-se pe principiile proiectării ”GREEN HOMES”, Avrig Park Residence va fi certificat ca un proiect sustenabil, urmând să ofere un raport preț / calitate foarte bun.

Avrig Park Residence va reuni studiouri, apartamente cu doua și trei camere și duplexuri cu patru camere, amplasate la ultimele două etaje ale clădirilor. Proiectul va include spații comerciale la parterul blocurilor iar în subteran vor fi amenajate atât locurile de parcare cât și spații de depozitare pentru toate unitățile locative.

Dezvoltatorul proiectului este compania Rock Development, o companie consacrată pe piața românească, ultimul proiect finalizat fiind Politehnica Park Residence, proiect cu 434 de apartamente – un proiect fanion pentru zona Grozăvești – Politehnică.

SVN Romania este consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului. Compania este consultantul a peste 10 proiecte rezidențiale, printre care Avitației Park (Forte Partners), Belvedere Residences (London Partners), Cosmopolis (Opus Land), Belveo High End Apartaments (Brașov) și Tomis Park (Constanța).

Compania este și unul din principalii jucători pe piața de property management (SVN Romania | Property Management & REO Services) și pe segmentul finanțărilor (SVN Romania | Credit & Financial Solutions). SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.