Avioanele de luptă Eurofighter din Germania au sosit în România

Elena Marinescu 22/11/2023 | 17:56 Ştiri
Avioanele de luptă Eurofighter din Germania au sosit în România

Germania sprijină aliatul său NATO, România, la supravegherea spaţiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS). Avioanele de luptă Eurofighter au sosit la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa, după cum precizează reprezentanţii Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

În săptămânile trecute au fost deja implementate ample măsuri pregătitoare pentru desfăşurarea contingentului german, format dintr-un total de 150 de militari, arată comunicatul de presă al Ambasadei Germaniei.

Începând cu data de 27 noiembrie, patru avioane de luptă Eurofighter vor fi operaţionale, şi vor consolida apărarea aeriană la flancul sud-estic al NATO. În prealabil, se va mai efectua certificarea din partea NATO.

„Îi întâmpin cu căldură pe membrii contingentului german de intervenţie în România. Participând din nou la misiunea de poliţie aeriană întărită Air Policing South cu patru avioane de luptă Eurofighter, aratăm că suntem alături de aliatul nostru, România, şi colaborăm la securizarea teritoriului nostru aliat.

Le mulţumesc partenerilor noştri români pentru ospitalitate şi pentru cooperarea excelentă”, a declarat ambasadorul Germaniei la Bucurelti, Peer Gebauer, potrivit sursei citate de News.ro.