Augustin Lazăr, la bilanţul pe 2018: Cazurile de dare de mită au crescut cu peste 34%

NewMoney 27/02/2019 | 12:14 Ştiri
Augustin Lazăr, la bilanţul pe 2018: Cazurile de dare de mită au crescut cu peste 34%

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, miercuri, la prezentarea bilanţului de activitate pentru anul 2018, că procurorii au avut de soluţionat peste 1,7 milioane de cauze, fiind vizaţi aproape 59.000 de inculpaţi, scrie News.ro. Potrivit statisticilor, au crescut semnificativ cazurile de violenţă în familie, 2,3 la sută dintre inculpaţi fiind acuzaţi de astfel de fapte, dar şi cazurile de dare de mită. Creşterea în cazurile de dare de mită a fost de 34,2%.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, miercuri, că în climatul ”neprietenos” în care şi-au desfăşurat activitatea, procurorii au continuat să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege.

„Coordonatele de bază ale activităţii acestora au fost şi în anul 2018 volumul mare al cauzelor de soluţionat, complexitatea deseori ridicată imprimată de obiectul şi natura acestora, numărul mare de persoane implicate, diversitatea ariilor sociale şi juridice din aceste speţe, abordarea multidisciplinară”, a spus Lazăr.

În anul 2018, procurorii au avut de soluţionat 1.753.540 cauze, din care au fost soluţionate 543.971 (cu peste 10.000 mai mult decât în 2017). Au fost emise 46.441 soluţii de trimitere în judecată (cu 510 mai multe decât în 2017) privind 58.979 inculpaţi (din care 242 persoane juridice).

„Un sector de activitate care a fost prioritar îl constituie violenţa în familie. În anul 2018 au fost trimişi în judecată 1.360 inculpaţi pentru infracţiuni care se subsumează acestei noţiuni, reprezentând 2,3% din totalul celor trimişi în judecată. Este mult, violenţa în familie este în creştere. S-au înregistrat 205 copii victime ale părinţilor, din care 151 minori. Din aceştia, se remarcă 29 victime ale infracţiunii de omor (inclusiv tentativa), din care 12 minori şi 32 victime ale infracţiunii de viol, din care 30 minori”, a mai spus Lazăr.

Potrivit acestuia, s-au constatat creşteri ale numărului de inculpaţi trimişi în judecată la infracţiunile de dare de mită (de la 158 în 2017, la 212 în 2018, în creştere cu 34,2%), trafic de influenţă (de la 80 în 2017, la 87 în 2018, în creştere cu 8,7%)] şi cumpărare de influenţă (de la 96 în 2017, la 121 în 2018, în creştere cu 26%).

„Similar anului 2017, se evidenţiază mărirea numărului de inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de la  20.380 în 2017, la 22.047 în 2018”, a mai spus Lazăr.

De asemenea, procurorul general a mai declarart la prezentarea bilanţului de activitate pe 2018 al Ministerului Public, că a fost anul în care s-au exercitat presiuni mari asupra parchetelor, în care au continuat în avalanşă demersurile de modificare şi remodificare a legilor Justiţiei.

„A fost anul în care s-au exercitat presiuni mari asupra instituţiilor judiciare, în spacial asupra parchetelor. În acest context, procurorul general a fost pus în situaţia de a adopta, în numeroase rnduri, poziţii publice şi instituţionale în sensul apărării independenţei procurorilor”, a declarat Lazăr.

El a menţionat că 2018 a fost „anul în care au continuat în avalanşă demersurile de modificare şi remodificare a legilor justiţiei, a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi a altor acte normative, cu impact aspra sistemului judiciar.

„A fost anul în care facotul politic a insistat şi a reuşit revocarea procurorului şef al DNA apoi, contrar avizului negativ al CSM, a iniţiat revocarea procurorului general”, a mai spus procurorul general.


Foto: Mediafax