ASF ia în calcul plafonarea preţurilor la RCA pentru o perioadă determinată

Elena Marinescu 09/03/2023 | 18:56 Ştiri
ASF ia în calcul plafonarea preţurilor la RCA pentru o perioadă determinată

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ia în calcul plafonarea preţurilor la RCA pentru o perioadă determinată, variantele fiind analizate de către specialşiti. Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

“Avem la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA o creştere medie de circa 16 procente. Cu toate acestea, sau mai ales în acest context, confirm, în vederea protecţiei consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor la RCA pentru o perioadă determinată de timp, vom vedea exact care este soluţia concretă. Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizii”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, la Digi 24. Acesta a precizat că decizia se va aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Guvernul se spală pe mâine de scandalul scumpirii poliţelor RCA

Între timp, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că există o autoritate în domeniu, ASF, iar responsabilităţile legale ale acestei entităţi care se află în subordinea altei instituţii decât Guvernul României sunt cât se poate de clare.

”Sunt convins că această instituţie face toate demersurile legale pentru a gestiona această situaţie. Din perspectiva Guvernului, există tot sprijinul necesar, în limita atribuţiilor pe care Guvernul le are şi care desigur reprezintă o plajă limitată.

Cu siguranţă, zilele următoare ASF, în primul rând poate şi cu sprijinul altor instituţii (…) va analiza şi va lua deciziile care se impun într-un astfel de context. Guvernul dialoghează în mod curent cu toate instituţiile, nu doar cu cele pe care le coordonează, şi din această perspectivă, există un dialog şi disponibilitate de sprijin, în limita responsabilităţilor care revine fiecăreia dintre aceste instituţii. Nu este o autoritate în subordinea Guvernului, indiferent de tipul de idalog care se desfăşoară.

Nu avem de-a face cu o instituţie care să facă parte din Executiv. Autoritatea de Reglementare are toate pârghiile legale pentru a gestiona astfel de situaţii, există posibilitatea ca prin dialog să fie identificate măsuri, dacă vom avea de-a face cu astfel de situaţii, vom comunica. Până atunci, ASF poate să ofere mai multe detalii despre situaţia din piaţă şi măsurile pe care le are în vedere”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Care sunt noile tarife RCA

Tarifele de referință ale RCA au crescut cu aproximativ 35%, iar pe acest fond, dar și din cauza unor probleme mai vechi, un jucător de pe piață s-ar putea prăbuși într-un scenariu identic cu cel al falimentului City Insurance.

Astfel, asigurarea RCA pe un an pornește acum de la tariful minim de 1.822 de lei în cazul asiguraților cu vârstă mai mică de 30 de ani, dacă aceștia au o mașină cu capacitate cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi, dar ajunge la 4.709 lei dacă automobilul are peste 2.500 cmc. Spre comparație, în februarie 2022, tarifele se încadrau între 1.286 de lei și 3.551 de lei.

Scumpire cu 35% a tarifelor, comparativ cu anul trecut

Pentru cei cu vârste între 31 și 40 de ani, asigurarea RCA variază de la 1.114 lei la 2.832 de lei, iar pentru cei din categoria 41-50 ani, variază de la 1.076 de lei la 2.912 lei. Totodată, pentru șoferii cu vârste de peste 60 de ani, tarifele de referință RCA pleacă de la 1.036 de lei și ajung la 2.767 de lei, consemnând de asemenea o scumpire în comparație cu februarie 2022, când o asigurare obligatorie auto costa între 796 de lei și 2.482 de lei.

De asemenea, în cazul mașinilor electrice, tarifele RCA pornesc de la 1.440 de lei pentru șoferii de peste 60 de ani și ajung la 2.742 de lei pentru tinerii sub 30 de ani. Există creșteri și la persoanele juridice. Prețul urcă de la 1.383 de lei, pentru mașini cu cilindru sub 1,2 litri, la 1.755 de lei (+26,95%), de la 1.253 de lei la 1.527 de lei, pentru mașini cu motoare între 1,2 și 1,4 litri (+21,8%), sau de la 1.112 lei la 1.435 de lei, pentru mașini între 1,4 și 1,6 litri (+29%).

La mașinile electrice deținute de persoanele juridice, tariful RCA este de 2.736 de lei, aproape cât cel pentru mașini electrice deținute de tineri sub 30 de ani.