Aproximativ 5.000 de persoane, evacuate pe Insula spaniolă Gran Canaria în urma unui incendiu violent

NewMoney 19/08/2019 | 11:43 Ştiri
Aproximativ 5.000 de persoane, evacuate pe Insula spaniolă Gran Canaria în urma unui incendiu violent

Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate dintr-o zonă turistică, pe Insula spaniolă Gran Canaria, din cauza unui incendiu de vegetaţie care a devastat aproximativ 3.400 de hectare de sâmbătă, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Incendiul este ”extrem de virulent” şi nu este, pentru moment, ”nici circumscris, nici stabilizat şi nici sub control”, a avertizat duminică, într-un comunicat preşedintele regiunii Canaria, Angel Victor Torres.

Sinistrul nu a făcut victime, pentru moment, dar a obligat autorităţile să evacueze aproximativ 5.000 de persoane, inclusiv în zone turistice precum Cruz de Tejeda, un sit muntos celebru prin vederile sale spectaculoase, în centrul Gran Canaria.

Peste 600 de pompieri şi 14 aeronave erau angajate duminică în lupta împotriva incendiului, care a antrenat închiderea a 20 de drumuri pe această insulă din arhipelagul Canarelor.

Condiţiile climatice sunt dificile – rafale de vânt puternic şi temperaturi mari.

”Următoarele ore sunt foarte importante, pentru că previziunile meteorologice pentru noaptea (de duminică spre luni) nu sunt bune”, a apreciat Torres.

Un val de căldură continuă luni, iar autorităţile avertizează că poate va dura mai multe zile înainte ca incendiul să fie controlat.

Flăcările au început să afecteze Parcul natural Tamadaha – importantă rezervaţie de arbori specifici Canarelor.

Incendiul intervine la câteva zile după ce pompierii au reuşit să oprească un incendiu în aceeaşi zonă a arhipelagului canarelor, care a antrenat evacuarea câtorva sute de persoane.


FOTO: Twitter

Sursa: News.ro