ANPC a dat amenzi pe litoral de peste 12 milioane de lei în sezonul estival 2023

Elena Marinescu 09/10/2023 | 19:12 Ştiri
ANPC a dat amenzi pe litoral de peste 12 milioane de lei în sezonul estival 2023

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de aproape 12,3 milioane de lei pentru neregulile constatate pe Litoral în acest sezon estival şi a dispus oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 220 de unităţi.

„În sezonul estival 2023, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat activităţi de control în cadrul structurii speciale, dedicate supravegherii pieţei, în perioada de vacanţă de vară, la malul Mării Negre, Comandamentul Litoral – acţiune tradiţională, în cadrul activităţii instituţiei.

În acest an, echipele de comisari ANPC au realizat 2.120 acţiuni de control, structurate astfel, pe domenii: produse alimentare – 260, produse nealimentare – 467, servicii alimentare (alimentaţie publică) – 523, servicii nealimentare (cazare, agrement, plajă) – 853.

Aproape 2.500 de amenzi de peste 12 milioane de lei

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2.496 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 12.296.580 lei, 1.662 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de circa 1 milion lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 220 unităţi”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Cele mai frecvente abateri constatate de comisarii ANPC, în această perioadă, au fost comercializarea unor produse alimentare expirate, folosirea apei cu buletin de analiză care indica o cantitate mare E-coli, modificarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor condiţii de depozitare neconforme, lipsa informării cu privire la alergeni şi ingrediente care pot cauza alergii sau intoleranţe, precum şi a valorilor nutriţionale, în lista meniu, potrivit Agerpres.

Nereguli grave descoperite de inspectorii ANPC

De asemenea, reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au mai descoperit utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, depozitarea unor produse alimentare sau băuturi direct pe paviment, reutilizarea ambalajelor de plastic ale produselor alimentare, folosirea unor spaţii de depozitare şi a unor spaţii frigorifice insalubre (cu rugină în cantitate foarte mare, cu chederele prezentând pete de mucegai, scurgeri de lichide, praf, resturi alimentare), cu strat gros de gheaţă, în zona de congelare, utilizarea unor echipamente neigienizate, a veselei şi paielor de servire neprotejate de praf sau insecte.

Pe de altă parte, au fost identificate zone de plajă unde lipseau duşurile, toaletele şi vestiarele iar în camerele destinate cazării şi pe căile de acces către acestea a fost depistată prezenţa insectelor (furnici). În plus, au fost descoperite camere cu mobilier deteriorat, infiltraţii şi mucegai, lenjerii de pat neigienizate, deteriorate, având prezente fire de păr.

În ultimii trei ani, valoarea amenzilor aplicate de Comandamentul Litoral al ANPC a crescut constant, de la 1,7 milioane de lei în 2021, la 12,3 milioane de lei în 2023. De asemenea, dacă în 2021 au fost realizate 1088 de acţiuni de control, în acest an numărul acestora a urcat la 2120. În ceea ce priveşte numărul de opriri temporare de prestări servicii, acesta a urcat de la 56 în 2021 la 220 în 2023.