ANM: Cod galben de vreme instabilă în mai multe judeţe, până marţi dimineaţa

Andrei Dumitru 31/07/2023 | 10:43 Ştiri
ANM: Cod galben de vreme instabilă în mai multe judeţe, până marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până marţi dimineaţa în mai multe zone din ţară.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de luni, între orele 10:00 – 21:00, va fi instabilitate atmosferică local în judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 – 40 l/mp.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării.

Totodată, în intervalul 31 iulie, ora 21:00 – 1 august, ora 3:00, instabilitatea atmosferică va continua să afecteze judeţele Tulcea şi Constanţa. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 – 40 l/mp.

Vremea în București

În Bucureşti, până marţi, la ora 3:00, vremea se va răci faţă de intervalul precedent.

Cerul va avea înnorări, mai ales pe parcursul zilei, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.