Analiştii CFA România, pesimiști în privința cursului euro-leu

Andrei Dumitru 28/09/2023 | 10:29 Ştiri
Analiştii CFA România, pesimiști în privința cursului euro-leu

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut semnificativ în luna august, (cu 7,5 puncte) la valoarea de 47,9 puncte. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a crescut uşor fata de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 7,58%,

“În contextul  anticipatelor majorări de taxe indicatorul de încredere a scăzut puternic în luna august. De asemenea anticipaţiile de majorare a taxelor indirecte, a avut un efect de creştere uşoară a anticipaţiilor inflaţioniste. În contextual incertitudinii ridicate şi anticipaţiile de creştere economică pentru 2023 s-au redus substanţial”, spune Adrian Codirlaşu, CFA – vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 81% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0119 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0753 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 50% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 44% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 68% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 31% ca sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,5%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de crestere a PIB real a scăzut comparativ cu exerciţiul anterior înregistrând valoarea de 2,1%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.