Amintiri din Țara Soarelui Răsare: cartea prin care puteți descoperi viața din Japonia

Dacă ești fascinat de Japonia, atunci romanul Ralucăi Nagy îți va dezvălui o nouă cale de a des­coperi această țară supersonică. O cale intimă și personală, presărată cu amintirile unui om pe care Țara Soarelui Răsare l-a ajutat să ajungă mai repede la el însuși.

 Acest articol a apărut în numărul 48 (10-23 septembrie) al revistei NewMoney

După ce a scris despre experiența trăită în Japonia într-un volum colectiv de proză scurtă, antropologul Raluca Nagy a publicat și un roman pornind de la această temă, pe care cei de la Nemira l-au împachetat frumos în proaspăta colecție de literatură română contemporană, „n’autor“. Cartea se nu­mește „Un cal într-o mare de lebede“ și este o lec­tură cât se poate de neașteptată care-ți dezvăluie „o poveste unică, irepetabilă, personală, percutantă, despre cum întâlnirea cu un Celălalt extrem îți poate schimba complet optica și viața“, așa cum o descrie coordonatoarea colecției, Eli Bădică.

Intim. De ce este neașteptată? În primul rând, pentru că titlul te face să te gândești la un roman alert, cu acțiune și mister, iar nu la o poveste presărată cu pasaje eseistice, așa cum este acest roman. În al doilea rând, pentru că, știind că este vorba despre ex­pe­­riența unui european pe tărâm asiatic, ai crede că diferențele dintre cultura europeană și cea japoneză sunt puternic trasate.

În romanul Ralucăi Nagy nu găsești însă nici in­trigă „în sensul occidental“, așa cum anunță chiar ea într-o notă de la începutul cărții, nicio descriere insistentă a contrastelor dintre cele două lumi. „Un cal într-o mare de lebede“ este o fărâmă de autobiografie ficționalizată, un cumul de stări și sentimente pe care autoarea le-a trăit în „țara supersonică“ și pe care le-a îmbrăcat apoi în cuvinte care să descrie o experiență extrem de intimă.

„Auto-reflexivă, etnografică și personală, perplexă și totodată firească până la limita intimității“, așa este în viziunea scriitorului Vintilă Mihăilescu această lectură „polisenzorială“, în care autoarea surprinde foarte bine acea întâlnire radicală a europeanului cu Celălalt, care „îl face să simtă organic – la modul propriu – distanța culturală și provocarea umană“.

Intens. Cartea este un dans ademenitor al aminti­rilor pe care Rosalyn, o tânără de 24 de ani, îl dan­sează grațios printre arome de dropsuri sărate, de bețișoare parfumate și ceai verde prăfos pentru a te face să simți ceea ce a simțit și ea: fascinație, nedumerire, admirație. Rosalyn este studentă la Londra când, confruntându-se cu o boală suspectă care o face brusc să ia în greutate, decide să plece pentru un an în Japonia.

În urmă nu lasă nimic care să-i pună la îndoială ho­tărârea: cu părinții și sora mai mare nu are o re­lație prea bună, iar pe plan sentimental, toate cotloa­nele ființei ei sunt trecute prin jar și gheață de un Don Juan indecis. Este Anul Calului atunci când ea por­nește spre Japonia, adică și anul ei, după cum află la puțină vreme hotărând să nu se lase intimi­dată de faptul că acest lucru este, se pare, de rău augur.

La Tokyo, Rosalyn cunoaște tineri de diferite nați­o­nalități, predă engleza unor japonezi, ia contact cu tot felul de cutume (precum nunta tradițională ja­po­neză), înțelege mai bine filosofia imperfecțiunii ja­poneze („de a lăsa un mic defect, o fisură, un detaliu nefinisat, o dovadă că suntem trecători…“). Aici află despre obiceiuri care îi trezesc uimirea precum târ­șâitul picioarelor, nevorbitul la telefon (japonezii preferând să-ți trimită mesaje), lipsa grabei sau faptul de a nu plânge sau de a nu-ți sufla nasul în pu­blic; descoperă cum sunt cu adevărat lebedele, cum le spune ea femeilor japoneze („dacă stau ele și fac analiza relației interumane și își dau seama că nu le iese nimic, nu se leagă la cap“), cum prima invitație a unui japonez este în vânt sau cum obsesia perfec­țiunii atinge acolo cote maxime.

Revelator. Dar mai presus de toate, ajunge să se descopere pe sine. În marea aceea de lebede, Rosalyn ajunge, îndepărtând strat cu strat, la sufletul ei. Se împacă cu ideea că are o familie disfuncțională (un tată care le teroriza cu răbufnelile lui, o soră care era în stare să o lovească din senin, o mamă cu care nu împarte prea multe).

Acceptă ideea că viața îți imprimă „în ficatul roșu-închis, în venele bleumarin, în capilarele și nervii corneii“ lucruri care mai de care, de la cele care te extaziază până la cele care te înnebunesc. Înțelege că David, băiatul care-i oferea flori și dimineți romantice, dar care o și rănea ca nimeni altul, este doar parte din trecut.

Încet-încet, printre aripi de lebădă, Rosalyn (sau Rozarin, cum insinuează personajul la un moment dat făcând trimitere la cuvântul „rozariu“, care în limbajul gangsterilor americani însemna „închisoare pe viață“) pășește spre ceea ce urmează să devină. Ceva ce va purta mereu cu sine foșnetul unor aripi de lebădă.

Ficțiunile unui antropolog

Doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti, Raluca Nagy face cercetare pe Antropologie la University of Sussex, din Marea Britanie.

• Proză scurtă. A urmat atelierul de scriere creativă al Revistei de Povestiri, în ale cărei pagini a publicat de altfel proză scurtă, așa cum a publicat și în revista Iocan.
• Colaborări. A semnat texte pentru Revista 22, Decât o Revistă, Scena 9, Dilema Veche, Cuvântul sau Arhiformum.
• Roman. „Un cal într-o mare de lebede“ a apărut în colecția „n’autor“ alături de „Matriarhat“, de Cristina Andrei, „Anotimpuri care nu se repetă“, de Ion Pleșa, și „Territoria“ de Oleg Garaz.

ILUSTRAȚIE de Vali Ivan