Alte nume grele riscă pedepse în Dosarul Vaccinurilor. EXTRASE din referatul procurorilor DNA

Elena Marinescu 24/11/2023 | 18:06 Ştiri
Alte nume grele riscă pedepse în Dosarul Vaccinurilor. EXTRASE din referatul procurorilor DNA

Referatul prin care procurorii DNA cer ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în dosarul vaccinurilor anti-covid indică faptele considerate de procurori ilegale în cazul celor trei: abuz în serviciu pentru cei doi foști miniștri ai Sănătății și complicitate la abuz în serviciu în cazul fostului premier.

Totodată, procurorii arată în referat că și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021 şi actual şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a săvârșit aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar pentru el nu a fost cerută ridicarea imunității, pentru că el nu beneficiază de imunitate.

De asemenea, procurorii indică în referat și numele lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății în guvernul Ludovic Orban, care și el ar fi cumpărat vaccinuri în surplus. Totuși, în cazul lui Tătaru procurorii nu au indicat comiterea vreunei fapte penale, arătând că ”la acel moment exista un anumit grad de incertitudine cu privire la posibilitatea ca toate vaccinurile din portofoliu să fie autorizate”.

Sechestru de aproximativ un miliard de euro

Surse judiciare au declarat pentru Gândulcă în cazul lui Vlad Voiculescu – fost ministru al Sănătății – există două capete de acuzare, pentru ”abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”.

Aceleași surse judiciare au mai precizat că, „în cazul în care ancheta continuă, ar urma să fie instituit un sechestru de aproximativ 1 miliard de euro”.

În acest dosar sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care – în perioada ianuarie – mai 2021 – persoane din Guvernul României, „cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției”, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna).

Achiziția suplimentară s-a făcut în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane. Procurorii DNA arată în referat că s-au autosesizat în acest dosar.

Informații relevante din referat

„La data de 15.09.2021, la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, a fost înregistrat sub nr.243/P/2021, procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 309 C.pen.

În concret, toate vaccinurile acceptate de către Voiculescu Vlad Vasile începând cu luna februarie 2021, respectiv 14.445.798 doze (contract Pfizer 2021-8.055.394 doze inițiale, contract Moderna nou – 6.390.404 doze), de către Baciu Romică Andrei, respectiv 4.260.269 doze opționale acceptate în aprilie 2021 când deja era autorizat și vaccinul Janssen) și Mihăilă Ioana, respectiv 34.099.623 doze (contract Pfizer nou-34.099.623 doze), au fost în surplus, în condițiile în care România acceptase deja până la acel moment 37.588.366 doze, din care 33.328.096 doze de către Tătaru Nelu și 4.260.270 dozele opționale Pfizer acceptate de către ministrul sănătății Voiculescu Vlad Vasile în decembrie 2020.

Având în vedere că la data de 29 ianuarie 2021 se cunoștea faptul că erau autorizate vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca, iar vaccinurile acceptate anterior de Tătaru Nelu – 33.328.096 doze (din care 8.520.538 doze vaccin Janssen), respectiv Voiculescu Vlad Vasile – 4.260.270 doze opționale Pfizer, erau suficiente nu doar pentru vaccinarea a 10,7 milioane persoane, ci chiar 23 milioane persoane, rezultă că toate vaccinurile achiziționate după data de 29 ianuarie 2021 au fost în surplus.

În legătură cu achiziționarea a 6.390.404 doze vaccin Moderna, la care se face referire în memorandumul întocmit și susținut de ministrul Voiculescu Vlad Vasile, a existat o amplă corespondență între Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor. De altfel, chiar Ministerul Finanțelor sesizează achiziția unui număr mult mai mare de doze de vaccin decât ar fi fost necesar.

După cum s-a arătat mai sus, pentru a gestiona achiziția în mod centralizat și eficient, Comisia Europeană a înființat un comitet director și o echipă comună de negociere care urma să discute cu companiile și să negocieze pachetele de contracte de cumpărare în avans/rezervarea dozelor. Statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile, o clauză de opt-out, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

Vaccinurile au fost distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii ale populației a revenit statelor membre.

România a solicitat, prin mecanismul comun de negociere al Comisiei Europene, achiziția unui număr de doze de vaccin necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane.

Raportat la numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, 10,7 milioane de persoane, ministrul sănătății Tătaru Nelu ar fi trebuit să solicite achiziționarea numărului de vaccinuri necesar pentru vaccinarea acestora, și nu achiziționarea unui număr mult mai mare de doze de vaccin.

Totuși, la acel moment exista un anumit grad de incertitudine cu privire la posibilitatea ca toate vaccinurile din portofoliu să fie autorizate, rata medie de succes a unui vacccin în studiile de faza III fiind, din experiența de până atunci, de sub 20%. Ca atare, la acel moment nu se putea anticipa în ce măsură contractele încheiate de Comisia Europeană puteau fi operaționalizate (funcție de rezultatele studiilor clinice ale companiilor producătoare).

Din probele administrate în dosarul nr.243/P/2021, rezultă date și indicii rezonabile în sensul că numiții:

I. 1.VOICULESCU VLAD VASILE (ministru al sănătății în perioada 23 decembrie 2020 – 13 aprilie 2021), în calitate de ministru al sănătății și ordonator principal de credite, în perioada februarie-martie 2021, cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane persoane, în contextul în care erau deja contractate 37.588.366 doze vaccin (33.328.096 doze de vaccin acceptate de către Tătaru Nelu și 4.260.270 doze de vaccin opționale Pfizer acceptate de Voiculescu Vlad Vasile în decembrie 2020),
– în lipsa unui refuz explicit care trebuia transmis Comisiei Europene, a acceptat implicit Acordul de cumpărare (”AC”) pentru opțiunile ulterioare de dezvoltare, producție, cumpărare și furnizarea Vaccinului de succes împotriva COVID-19 pentru Statele Membre UE, număr -SANTE/2021/C3/005, încheiat între Comisia Europeană, în numele și pentru Statele Membre participante care nu au ieșit din acord și Pfizer Inc-BioNTech Manufacturing GmbH, transmis către statele membre participante pe 08.02.2021, întocmind și depunând la data de 10.03.2021 Vaccine Order Form (VOF) (Formular de comandă vaccin) (Bon de comandă) pentru 8.055.394 doze inițiale de vaccin Pfizer,
deși numărul dozelor de vaccin contractate, 37.588.366 doze (din care 29.067.828 doze cu regim de administrare de 2 doze/persoană, respectiv 8.520.538 doze cu regim de administrare de o doză/persoană), era suficient pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, fiind astfel prejudiciat bugetul Ministerului Sănătății cu sumele care au fost plătite pentru întreaga cantitate de vaccinuri achiziționate în surplus (toată cantitatea de 8.055.394 doze de vaccin achiziționate), respectiv suma de 124.858.607 euro, la care se adaugă TVA,
faptă care întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

2.VOICULESCU VLAD VASILE (ministru al sănătății în perioada 23 decembrie 2020 – 13 aprilie 2021), în calitate de ministru al sănătății și ordonator principal de credite, în perioada februarie-martie 2021, cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane persoane, în contextul în care erau deja contractate 45.643.760 doze vaccin (33.328.096 doze de vaccin acceptate de către Tătaru Nelu, 4.260.270 doze de vaccin opționale Pfizer acceptate de Voiculescu Vlad Vasile în decembrie 2020, respectiv 8.055.394 doze vaccin Pfizer acceptate tot de Voiculescu Vlad Vasile în februarie 2021),
– în lipsa unui refuz explicit care trebuia transmis Comisiei Europene, a acceptat implicit Acord de achiziție (”PA”) 1 pentru producția, opțiunile de achiziție prioritară și furnizarea unui vaccin de succes COVID-19 pentru statele membre UE număr – SANTE/2021/C3/010, încheiat între Comisia Europeană, în numele și pentru Statele Membre ale Uniunii Europene care nu au ieșit din acord și Moderna Switzerland GmbH, transmis către statele membre participante pe 17.02.2021, întocmind și depunând la data de 18.03.2021 Vaccine Order Form (VOF) (formular de comandă vaccin) (Bon de comandă) pentru 6.390.404 doze inițiale de vaccin Moderna,
deși numărul dozelor de vaccin contractate, 45.643.760 doze (din care 37.123.222 doze cu regim de administrare de 2 doze/persoană, respectiv 8.520.538 doze cu regim de administrare de o doză/persoană), era suficient pentru vaccinarea unui număr de peste 27 milioane persoane, fiind astfel prejudiciat bugetul Ministerului Sănătății cu sumele care au fost plătite pentru întreaga cantitate de vaccinuri achiziționate în surplus (toată cantitatea de 6.390.404 doze de vaccin achiziționate), respectiv suma de 149.663.262 euro, la care se adaugă TVA,
faptă care întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

3.VOICULESCU VLAD VASILE, în cursul lunii aprilie 2021, în perioada în care a avut calitatea de ministru al sănătății, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane, în contextul în care erau deja contractate 52.034.164 doze de vaccin (atât de către acesta cât și de Tătaru Nelu), pentru a crea aparența de legalitate a achiziției unei cantități de 4.260.269 doze adiționale de vaccin Pfizer și a înlesni efectuarea acestei achiziții, a întocmit Memorandumul nr.20/9/10/T.H.G. cu tema: Aprobarea semnării celui de-al patrulea Formular de comandă de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania BioNTech/Pfizer pentru o cantitate de 4.260.269 de doze opționale de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania BioNTech/Pfîzer, în valoare de 66.034.169,60 Euro, privind necesitatea achiziționării acestor doze de vacccin, memorandum pe care l-a înaintat spre aprobare Guvernului și care, fiind susținut de către secretarul de stat cu atribuții delegate de ministru al sănătății BACIU ROMICĂ ANDREI, a fost aprobat în ședința Guvernului din data de 15 aprilie 2021, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap. la art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

Faptele numitului VOICULESCU VLAD VASILE au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art.38 alin.1 C.p.

II. MIHĂILĂ IOANA (ministru al sănătății în perioada 21 aprilie – 24 noiembrie 2021), în calitate de ministru al sănătății și ordonator principal de credite, în cursul lunii mai 2021, cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane persoane, în contextul în care erau deja contractate 56.294.433 doze de vaccin de către foștii miniștri ai sănătății Tătaru Nelu și Voiculescu Vlad Vasile, respectiv secretarul de stat cu atribuții delegate de ministru al sănătății Baciu Romică Andrei,
– în lipsa unui refuz explicit care trebuia transmis Comisiei Europene, a acceptat implicit Acordul de cumpărare (”AC”) pentru opțiunile ulterioare de dezvoltare, producție, cumpărare și furnizarea Vaccinurilor COVID-19 pentru Statele Membre UE, Număr – SANTE/2021/03/020, încheiat între Comisia Europeană, în numele și pentru Statele Membre participante și Pfizer Inc-BioNTech Manufacturing GmbH, transmis către statele membre participante pe 10.05.2021, privind achiziționarea unui număr de 39.099.623 doze de vaccin, (34.099.623 doze în urma modificării prin Amendamentul nr.1 din data de 10.01.2022),
deși numărul dozelor de vaccin contractate, 56.294.433 doze (din care 47.773.895 doze cu regim de administrare de 2 doze/persoană, respectiv 8.520.538 doze cu regim de administrare de o doză/persoană), era suficient pentru vaccinarea unui număr de peste 56 milioane persoane, fiind astfel prejudiciat bugetul Ministerului Sănătății cu sumele care au fost plătite pentru întreaga cantitate de vaccinuri achiziționate în surplus (toată cantitatea de 34.099.623 doze de vaccin), respectiv suma de 664.942.648,50 euro, la care se adaugă TVA,
faptă care întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

MIHĂILĂ IOANA a fost ajutată în activitatea infracțională, prin acte de complicitate, de către CÎȚU FLORIN VASILE, prim-ministru al României, care, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane, în contextul în care erau deja contractate 56.294.433 doze de vaccin de către foștii miniștri ai sănătății Tătaru Nelu și Voiculescu Vlad Vasile, respectiv secretarul de stat cu atribuții delegate de ministru al sănătății Baciu Romică Andrei, pentru a întări hotărârea infracțională a ministrului sănătății Mihăilă Ioana de a achiziționa 39.099.623 doze de vaccin Pfizer, (34.099.623 doze în urma modificării prin Amendamentul nr.1 din data de 10.01.2022) și a crea aparența de legalitate a acestei achiziții, a aprobat Memorandumul nr.20/11594/T.H.G., cu tema: Încheierea de către Comisia Europeană a unui NOU contract de achiziție de vaccin împotriva COVID 19 pentru anii 2022-2023 produs de BioNThech-Pfizer, în ședința Guvernului din data de 13 mai 2021, prin care a considerat necesară aprobarea participării României la acest nou contract de achiziție a vaccinului COMIRNATY produs de compania BioNTech-Pfizer pentru anii 2022-2023.

III.1. CÎȚU FLORIN VASILE, în calitate de prim-ministru al României, în cursul lunii aprilie 2021, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane, în contextul în care erau deja contractate 52.034.164 doze de vaccin de către foștii miniștri ai sănătății Tătaru Nelu și Voiculescu Vlad Vasile, pentru a întări hotărârea infracțională a secretarului de stat cu atribuții delegate de ministru al sănătății Baciu Romică Andrei de a achiziționa 4.260.269 doze adiționale de vaccin Pfizer și a crea aparența de legalitate a acestei achiziții, a aprobat Memorandumul sub nr.20/9/10/T.H.G. cu tema: Aprobarea semnării celui de-al patrulea Formular de comandă de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania BioNTech/Pfizer pentru o cantitate de 4.260.269 de doze opționale de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania BioNTech/Pfîzer, în valoare de 66.034.169,60 Euro, în ședința Guvernului din data de 15 aprilie 2021, prin care a considerat necesară achiziționarea acestor doze de vacccin, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap. la art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

2. CÎȚU FLORIN VASILE, în calitate de prim-ministru al României, în cursul lunii mai 2021, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane, în contextul în care erau deja contractate 56.294.433 doze de vaccin de către foștii miniștri ai sănătății Tătaru Nelu și Voiculescu Vlad Vasile, precum și de Baciu Romică Andrei, secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al sănătății, pentru a întări hotărârea infracțională a ministrului sănătății Mihăilă Ioana de a achiziționa 39.099.623 doze de vaccin Pfizer, (34.099.623 doze în urma modificării prin Amendamentul nr.1 din data de 10.01.2022) și a crea aparența de legalitate a acestei achiziții, în ședința Guvernului din data de 13 mai 2021 a aprobat Memorandumul nr.20/11594/T.H.G., cu tema: Încheierea de către Comisia Europeană a unui NOU contract de achiziție de vaccin împotriva COVID 19 pentru anii 2022-2023 produs de BioNThech-Pfizer, prin care a considerat necesară aprobarea participării României la acest nou contract de achiziție a vaccinului COMIRNATY produs de compania BioNTech-Pfizer pentru anii 2022-2023,
faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap. la art.297 alin.1 C.p. rap. la art.309 C.p.

Faptele numitului CÎȚU FLORIN VASILE au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art.38 alin.1 C.p, se menţionează în referatul procurorilor DNA, care conţine în total 47 de volume, potrivit G4media.ro.