Ajutor de stat de 2.000 de euro pentru firmele din România: începe a doua ediție a Măsurii 1

Andrei Dumitru 06/09/2021 | 17:16 Ştiri
Ajutor de stat de 2.000 de euro pentru firmele din România: începe a doua ediție a Măsurii 1

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a transmis că relansează măsura 1 – ”Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”.

În perioada 12 – 22 octombrie 2021, aplicaţia de înscriere pentru a doua sesiune aferentă măsurii „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi disponibilă pe site-ul Guvernului.

Măsura 1 face parte din schema de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările şi modificările ulterioare, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020.

Relansarea măsurii de sprijin care oferă ajutor financiar nerambursabil sub formă forfetară în valoare de maxim 2.000 de euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii, vine cu o serie de noutăţi în plus faţă de facilităţile oferite în prima sesiune.

Cine mai devine eligibil pentru Microgranturi

Astfel, vor devini eligibili şi beneficiarii din categoria Întreprinderilor Individuale şi a Întreprinderilor Familiale, cu activitate economică în unul din domeniile prevăzute în Anexa nr. 1 la OUG 130/2020.

De asemenea, devin eligibili şi beneficiarii din categoria profesioniştilor, definiţi şi reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfăşoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege.

BCR, bancă parteneră în schema de ajutor de stat cu sprijin financiar din granturi nerambursabile de un miliard de euro în contextul pandemiei Covid-19, a a lansat, la finalul anului trecut, special pentru acest proiect Ghidul de Granturi nerambursabile pentru IMM-uri afectate de pandemie, care conţine toate informaţiile necesare celor care doresc să acceseze aceste sume.