AGISTA a finalizat achiziția a peste 30% din acțiunile rețelei de clinici medicale Centrokinetic

Andrei Dumitru 05/10/2023 | 12:30 Ştiri
AGISTA a finalizat achiziția a peste 30% din acțiunile rețelei de clinici medicale Centrokinetic

Fondul de investiții de growth equity AGISTA, parte din Grupul Impetum, a finalizat achiziția unui procent minoritar de peste 30% din acțiunile rețelei de clinici medicale Centrokinetic. Tranzacția a fost aprobată recent de Consiliul Concurenței.

„Finalizarea tranzacției este un prim pas în ceea ce deja se conturează a fi un parteneriat de succes în industria medicală. Centrokinetic este compania potrivită pentru noi, AGISTA, industria este una specifică și cu un potențial de creștere foarte mare, iar fondatorul, Dr. Bogdan Andrei, are o viziune similară cu a noastră și – mai ales – dorește să își ducă business-ul la următorul nivel. Echipa AGISTA a demonstrat prin parcurgerea cu brio a acestei etape că e pregătită pentru a identifica cele mai potrivite oportunități în piață, în eforturile sale de a construi un portofoliu solid”, a declarat Nick Kovacs, CEO AGISTA.

Rețeaua de clinici medicale Centrokinetic este specializată în ortopedie, neurologie și recuperare medicală și operează, în acest moment, 3 clinici, toate în București. Echipa Centrokinetic mai are, însă, în pregătire, alte două clinici, ce vor fi lansate până la finalul anului, marcând extinderea rețelei Centrokinetic în afara capitalei.

„Investiția în Centrokinetic îndeplinește criteriile pe care un fond de growth ca AGISTA le caută, și anume este o companie lider într-o piață fragmentată, care oferă servicii de cea mai înaltă calitate, cu rezultate financiare sănătoase și cu o echipă de management dornică să crească. Printre obiectivele asumate de AGISTA ca parte a acestei tranzacții se numără consolidarea rețelei de clinici la nivel național, urmărind extinderea până la peste 10 locații în toată țara în următorii 4 ani, precum și identificarea soluțiilor personalizate de dezvoltare a rețelei de clinici, networking de business și sinergii de grup”, spune Dragoș Dărăbuț, Senior Investment Manager AGISTA, specializat pe investițiile în zona medicală.

Am făcut acest pas cu mult entuziasm și cu mari speranțe, pentru că am văzut în AGISTA multă determinare, mult know-how și oportunități foarte mari de dezvoltare pentru noi. La bază, suntem medici – și ne place să ajutăm un număr cât mai mare de oameni să primească tratamentele potrivite pentru afecțiunile lor. Pe de o parte, parteneriatul cu AGISTA ne ajută să ne focusăm mai departe pe ceea ce știm să facem cel mai bine – să ajutăm pacienții care au nevoie de recuperare medicală de specialitate. Însă, pe de altă parte, vom face de acum acest lucru cu convingerea că avem în spate o echipă puternică care ne ajută să ne dezvoltăm ca business, ne ajută să profităm de oportunitățile de creștere, în momentul în care ele apar pe piață – și să luăm cele mai bune decizii pentru viitorul Centrokinetic”, a declarat Bogdan Andrei (foto), Director Medical si fondator Centrokinetic.

Fondată în 2016 de doctorul ortoped Andrei Bogdan, rețeaua de clinici medicale Centrokinetic a depășit anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro, cu o EBITDA de 600.000 euro.