Aegon România: #10.000dePrietene, campania online de conștientizare a cancerului de sân, a ajuns la peste 340.000 de femei

Andrei Dumitru 19/05/2021 | 14:58 Ştiri
Aegon România: #10.000dePrietene, campania online de conștientizare a cancerului de sân, a ajuns la peste 340.000 de femei

În următoarea perioadă, am putea asista la o creștere a numărului de cazuri de cancer de sân în România, pe fondul unei reduceri a numărului de consultații, cauzate de temerile privind infectarea cu noul coronavirus în spitale și clinici. Aceasta este una dintre concluziile îngrijorătoare desprinse în urma unor interviuri realizate cu medici specialiști în cadrul campaniei #10.000DePrietene, desfășurată de către Aegon România, între octombrie 2020 și martie 2021, cu scopul de a ajunge la cât mai multe femei și a le informa în privința importanței controalelor de rutină, pentru a depista cât mai devreme o posibilă îmbolnăvire.

Campania a fost văzută online de peste 340.000 de românce, a avut o durată de șase luni și a beneficiat de implicarea a numeroase femei: persoane publice, jurnaliste, cadre medicale, femei de afaceri sau supraviețuitoare ale cancerului de sân, care au dorit să-și spună povestea și să tragă un semnal de alarmă. Aegon România a demarat această campanie în contextul în care, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, 10.000 de femei din România sunt diagnosticate anual cu tumori maligne la nivelul sânilor, cu 25% mai mult decât media europeană. Deși cancerul mamar poate fi vindecat în 98% dintre cazuri, dacă este depistat în faze incipiente, în România 58% dintre cazuri sunt descoperite în stadiile III și IV ale bolii.

Campania s-a desfășurat pe canalele de social media și a inclus distribuirea de către toți cei implicați a unui ghid de informare, care conține date provenite de la medici specialiști despre: autoexaminarea corectă a sânilor, care sunt investigațiile medicale de prevenție recomandate pentru depistarea cancerului încă din etape timpurii, în funcție de vârstă și de istoricul medical, sfaturi din partea psihologilor, precum și poveștile unor femei care s-au luptat cu această boală sau care au pierdut pe cineva drag din cauza ei.

„#10.000DePrietene a fost modul nostru de a atrage atenția asupra datelor oficiale din ce în ce mai îngrijorătoare, care arată că prea multe românce sunt diagnosticate târziu, pentru că nu au mers la controalele periodice. Este în primul rând o chemare la luptă pentru sănătatea noastră și a tuturor femeilor dragi din viața noastră. Am vrut să ajungem cu acest mesaj la cel puțin 10.000 de românce, pentru că acesta este numărul cutremurător de mare de femei diagnosticate anual cu tumori maligne la nivelul sânilor, în țara noastră. Am văzut că informațiile și poveștile din ghid au prezentat un interes crescut și au fost vizualizate de peste 340.000 de persoane. Nu pot decât să sper că acestea vor merge la controale și vor sprijini, la rândul lor, alte femei să se asigure că sunt sănătoase sau să lupte cu boala, să-și ia tăria din experiențele supraviețuitoarelor, relatate în cadrul acestei campanii. Dincolo de statistici și studii, se află însă prietene apropiate, mame, bunici, surori, pe care vrem să le ajutăm și alături de care vom continua să fim și pe viitor, prin alte campanii de acest gen!”, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

Medic: “Pe parcursul anului 2020, multe femei nu au mai ajuns în clinici pentru controlul periodic

Rezultatele acestei campanii survin într-un climat marcat de temerile medicilor că numărul de noi diagnostice de cancer mamar ar putea crește, deoarece numeroase femei au evitat spitalele de teama infectării cu noul coronavirus şi au amânat controalele periodice. Dr.Carmen Bodale, medic primar Oncologie Medicală în cadrul Clinicilor Private de Radioterapie Amethyst, a explicat faptul că tumorile mamare maligne diagnosticate în stadii timpurii sunt vindecabile, dar pentru acest este necesar ca femeile să-și autoexamineze sânii cu regularitate și să meargă la control cu regularitate, mai ales că 85% dintre pacientele cu cancer mamar nu au în istoricul familial această boală.

„În cursul anului trecut, multe femei nu au mai ajuns în clinici pentru controlul periodic, pe de o parte din cauza anxietăţii de expunere la un risc de infectare cu COVID-19, pe de altă parte din cauza restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea virusului. Realizarea periodică a controalelor de rutină, cum sunt ecografiile și mamografiile, ajută la depistarea timpurie a cancerului de sân. Ȋn România, din nefericire, majoritatea femeilor diagnosticate cu cancer la sân ajung la medic atunci când simt un nodul în sân, care de obicei nu doare. Deoarece cancerul de sân nu dă simptome în stadii incipiente, foarte multe ajung deja să aibă metastaze în ganglionii axilari sau în alte zone până în momentul în care se prezintă la medic”, a punctat dr. Carmen Bodale, medic primar Oncologie Medicală în cadrul Clinicilor Private de Radioterapie Amethyst.

Reprezentanții Aegon România susțin că, în afara educației medicale, este nevoie și de educarea financiară a populației pentru a ști că pot fi pregătiți în eventualitatea diagnosticării cu o formă de cancer, printr-o asigurare medicală oncologică. De exemplu, asigurarea oncologică Optimist, dezvoltată în parteneriat cu Clinicile Private de Radioterapie Amethyst, oferă un sprijin financiar cuprins între 5.000 și 30.000 lei, în funcție de pachetul ales, și acces în maximum 72 de ore la medici specialiști din cadrul acestor clinici.