A apărut un nou business de design interior în spațiul virtual

NewMoney 09/12/2020 | 14:51 Ştiri
A apărut un nou business de design interior în spațiul virtual

Într-o lume în care tehnologia se dovedește tot mai indispensabilă, un grup de trei tineri antreprenori români și-au propus să schimbe regulile jocului când vine vorba de amenajări interioare și să fructifice beneficiile digitalizării în acest domeniu.

Marius Cealera, Marcel Iancău și Mihai Iordache au creat astfel “CasaDeIdei.ro”,  un spațiu virtual în care profesioniștii, arhitecții, designerii și micii producători se întâlnesc cu oamenii dornici să își creeze spații de locuit sau de lucrat inedite, ceea ce permite ca, de ambele părți, un nou proiect de vis să fie la doar un click distanță. Aici vor fi găsite produse și conținut inspirațional pentru proiecte de amenajare, încurajând designerii și micii producători locali de decorațiuni și mobilier să își dezvolte business-urile.

Principiul de funcționare a platformei este inedit pentru piața autohtonă și se dezvoltă pe mai multe ramuri, atât cea comercială, cât și inspirațională. “Casa de Idei este o platformă care aduce laolaltă atât profesioniştii, cât şi pasionaţii de design interior. Sute de produse, fotografii inspiraționale, sfaturi, trenduri şi o bază de specialişti din industrie”, spune Marius Cealera, Co-fondator Casa De Idei.

Platforma dispune și de o structură de tip Marketplace, ceea ce permite producătorilor expunerea și vânzarea directă a produselor lor, fie prezentate în prealabil în secțiunea de idei și inspirație, fie listate în mod direct spre vânzare. Pentru viitor, cei trei antreprenori au ca obiectiv generarea a 100.000 de idei în primii doi ani de funcționare, cât și ca platforma să devină una regională în următorii 5 ani, cu peste 10.000 de utilizatori autentificați.