A apărut robotul care îți parchează singur mașina

NewMoney 04/02/2019 | 16:36 Ştiri
A apărut robotul care îți parchează singur mașina

Șoferii petrec tot mai mult timp pentru a găsi un loc de parcare, iar situația nu se schimbă nici când trebuie să ne lăsăm mașina la aeroport pentru a pleca în vacanță. Administratorii Aeroportului Gatwick, din Londra, vor să rezolve această problemă cu ajutorul lui Stan, un robot-valet care parchează mașinile călătorilor, scrie CNN. 

Robotul este produs de compania franceză Stanley Robotics, care spune că l-a testat cu succes pe aeroportul Charles De Gaulle din Paris, precum și pe cel din Lyon. Administratorii aeroportului Gatwick au apelat la robotul-valet pentru a mări capacitatea parcării supraaglomerate, serviciul urmând să fie disponibil din luna august.

Pentru început, Stan va gestiona doar o mică parte din parcarea aeroportului, unde în mod normal ar intra 170 de mașini. Pentru că nu are nevoie de căi de acces sau de spațiu pentru deschiderea ușii, valetul-robot poate parca mai eficient mașinile, crescând numărul locurilor de parcare la aproximativ 270.

Șoferii care vor să folosească serviciile lui Stan trebuie să își conducă mașina într-una din cele opt cabine numerotate și să  își confirme rezervarea de parcare pe un touch screen. Apoi vor putea pleca liniștiți în călătorie, pentru că robotul-valet le va duce singur mașina într-un loc securizat cu ajutorul unei platforme. Și, pentru că Stan va avea acces la detaliile de zbor ale utilizatorilor, la întoarcere mașina vă va aștepta în aceeași cabină în care ați lăsat-o.

Dacă nu vor apărea probleme în urma testelor, administrația aeroportului a anunțat că ar putea extinde serviciul la alte două zone de aproximativ 6.000 de locuri de parcare, unde, cu ajutorul lui Stan, ar urma să încapă 8.500 de autoturisme.

Aeroportul Gatwick este al doilea cel mai mare aeroport din Marea Britanie, după aeroportul Heathrow din Londra. Aproximativ 46,1 milioane de călători au trecut prin aeroport în 2018.