VIDEO. Putin a ordonat, în direct la televiziune, ridicarea gradului de alertă pentru forțele nucleare. Reacţii critice din partea SUA şi NATO

Elena Marinescu 27/02/2022 | 16:20 Ştiri
VIDEO. Putin a ordonat, în direct la televiziune, ridicarea gradului de alertă pentru forțele nucleare. Reacţii critice din partea SUA şi NATO

UPDATE 17.30

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg denunţă duminică un comportament ”iresponsabil” al Moscovei, după ce Vladimir Putin a plasat în alertă ”forţa de disuasiune” nucleară a armatei ruse.

Într-un interviu acordat duminică postului BBC, Stoltenberg a apreciat că anunţul făcut de Putin dovedeşte cât de „gravă” este confruntarea pe tema invadării Ucrainei de către Rusia, informează Agerpres. Într-o intervenţie separată la postul de televiziune CNN, Stoltenberg a denunţat „o retorică periculoasă” şi un „comportament iresponsabil”.

„Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil. Şi, desigur, când combini această retorică cu ceea ce face (Rusia) pe teren în Ucraina – poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei – situaţia devine şi mai gravă”, a apreciat Stoltenberg la programul „State of the Union” de pe CNN, citat de Reuters.

UPDATE 17.10

Decizia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a plasa în alertă capabilităţile de descurajare nucleară se înscrie într-o schemă de generare a unor ameninţări care nu există, a reacţionat duminică Preşedinţia SUA.

Acesta este un model pe care l-am observat la Vladimir Putin în cursul acestui conflict, prin care sunt fabricate ameninţări care nu există în scopul justificării unei noi agresiuni. Comunitatea mondială şi poporul american trebuie să privească această situaţie prin această prismă„, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, citată de ABC News şi Mediafax.

Am observat acest lucru la Putin în mod repetat. Iar Rusia nu a fost niciodată în vreun pericol din partea NATO sau din partea Ucrainei. Acesta este un model comportamental al preşedintelui Putin„, a subliniat Jen Psaki.

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declarații agresive din partea țărilor NATO”, informează Reuters.

Ordon Ministerului Apărării şi şefului Statului Major să pună Forţele de descurajare ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă”, a spus Vladimr Putin într-o întâlnire cu comandanţii săi militari, transmisă în direct la televiziune.

Dragi colegi, puteri NATO au făcut ”declaraţii agresve”, iar Occidentul a impus sancţiuni dure Rusiei, inclusiv preşedintelui rus”, acuză Putin în această reunune, relatează The Associated Press. Prin această alertă, Putin a ordonat ca armamentul nuclear rus să fie pregătit în vederea unei lansări.

Între timp, Ucraina a confirmat duminica aceasta că va trimite o delegaţie pentru a negocia cu Rusia la frontiera ucraineano-belarusă, într-o regiune situată în apropierea râului Pripiat, în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, după o mediere realizată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, care citează preşedinţia de la Kiev.

Potrivit Reuters, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni fără niciun fel de condiţii prealabile. „Am căzut de acord ca delegaţia ucraineană să se reunească cu cea rusă, fără condiţii prealabile, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în apropierea râului Pripiat”, a informat canalul oficial de Telegram al preşedintelui Zelenski. Anterior, şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a declarat că membrii delegaţiei sale se deplasează de la Minsk la Gomel şi că acelaşi lucru l-ar face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.