Care este impozitul pe care trebuie să-l plătească câștigătorii de premii și tombole în România

Andrei Dumitru 09/02/2021 | 11:22 Fapt Divers
Care este impozitul pe care trebuie să-l plătească câștigătorii de premii și tombole în România

Dacă ai câștigat un premiu în bani poate te-ai întrebat de ce suma finală pe care o primești nu corespunde cu cea anunțată oficial. Ei bine, în caz că nu știai, și premiile sunt impozitate. Astfel, veniturile obținute din premii, care sunt mai mari de 600 de lei, sunt impozitate, prin reținere la sursa, cu o cota de 10%.

Tipuri de venituri din premii

Veniturile din premii cuprind:

  • veniturile din concursuri;
  • sumele primite ca urmare a participării la Loteria bonurilor fiscale;
  • veniturile obținute din activitățile de promovare a produselor sau serviciilor, ca urmare a practicilor comerciale;
  • venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, știință și artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naționale sau internaționale, concursuri pe meserii sau profesii;
  • venituri sub formă de premii în bani și/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști prevăzuți în legislația în materie, pentru rezultatele obținute la competiții sportive interne și internaționale, altele decât cele pe care le vom enumera mai jos la excepții.

În ce privește veniturile din concursuri, trebuie să menționam că fac excepție în sensul că sunt neimpozabile:

  • veniturile din premiile obținute de elevi pe parcursul învățământului profesional și tehnic, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale;
  • premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice/paralimpice.
  • premiile obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale, inclusiv elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în România

În privința veniturilor obținute din activitățile de promovare a produselor, trebuie să se facă diferența între loterii, activități în cadrul cărora premiile sunt atribuite prin tragere la sorți, tombole, concursuri, în cadrul cărora premiile sunt atribuite pe baza abilității, priceperii sau îndemânării participanților sau premiile sunt prealocate produselor participante.

Venitul net supus impozitării este diferența dintre venitul din premii și suma reprezentând venitul neimpozabil.

Trebuie să mai știi însă că sunt neimpozabile veniturile obținute în bani și/sau în natură sub formă de premii sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu.

În legislația fiscală, veniturile din premii se impozitează diferit de veniturile din jocuri de noroc, astfel că acestea vor trebui delimitate corespunzător. În scopul delimitării lor, sunt considerate câștiguri de natura jocurilor de noroc cele acordate participanților la joc de către orice persoană juridică autorizată să exploateze astfel de jocuri de noroc.

Model de calcul impozit din premii

Ai câștigat un premiu in valoare de 20.000 lei. Care este câștigul tău net?

Calcul:

  • Venit brut = 20.000 lei
  • Venit neimpozabil = 600 lei
  • Venit impozabil = 20.000 lei – 600 lei = 19.400 lei
  • Impozit pe venit = 19.400 lei * 10% = 1.940 lei
  • Suma incasata = 20.000 lei – 1.940 lei = 18.060 lei

Sursa: smartbill.ro