Traficul Wizz Air pe aeroportul din Cluj a depășit șapte milioane de pasageri

Gabriel Bucur 10/03/2017 | 18:54 Ştiri
Traficul Wizz Air pe aeroportul din Cluj a depășit șapte milioane de pasageri

 

Wizz Air a înregistrat șapte milioane de pasageri transportați pe rutele sale din și spre orașul Cluj-Napoca, în peste zece ani de când compania low-cost operează zboruri pe aeroportul „Avram Iancu”.

În 2016, peste 1,3 milioane de pasageri au zburat cu aeronavele Wizz din şi spre Cluj. În 2017, compania pune la dispoziție bilete de avion pentru peste 1,9 milioane de pasageri care vor să folosească rutele ce includ orașul de pe Someș. Prețurile pornesc de la circa 40 de lei, iar destinațiile de care este legat Clujul includ, din luna martie, Bratislava, Malta, Stockholm și Larnaca, pe lângă celelalte 35 de orașe din 17 țări.

Pentru luna martie, Wizz Air a mai anunțat 14 rute noi din România spre destinații din nouă ţări, printre care Veneția Treviso, Bologna și Roma – din Suceava, Koln, Liverpool și Madrid – din Craiova.

„Astăzi (vineri, n.r.) am lansat şi primul zbor spre Bratislava din Cluj, şi alte trei noi rute mult așteptate vor începe luna aceasta spre Malta, Larnaca şi Stockholm. Echipajul nostru dedicat îi întâmpină la bord pe pasagerii aflaţi pentru prima dată într-una dintre aeronavele noastre, dar şi pe cei deja obişnuiţi să zboare cu Wizz, pe oricare dintre cele 35 de destinaţii disponibile din Cluj-Napoca”, a spus Sorina Ratz, Communications Manager în cadrul Wizz Air.

Baza Wizz Air din Cluj-Napoca, care găzduiește şase aeronave și un echipaj local cu 200 de membri, reprezintă o investiţie de 588 de milioane de dolari.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare transportator aerian din România, cu 133 de rute spre 20 de ţări, de pe zece aeroporturi locale.

 

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.