Compromis făcut de Guvernul Orban. Cine poate cumula salariul cu pensia

Elena Marinescu 23/12/2019 | 22:05 Ştiri
Compromis făcut de Guvernul Orban. Cine poate cumula salariul cu pensia

Guvernul PNL a luat și decizia de a accepta excepții de la interzicerea cumulării pensiei cu salariul. 

Liberalii au decis ca acest cumul să fie permis în cazurile asistenților persoanelor cu dizabilități, profesorilor din învățământul preuniversitar, angajaților la teatru, salariaților de la companiile de stat.

„Am introdus o interdicție de a cumula salariul obținut într-o instituție publică cu pensia care e acordată tot de sistemul public de pensii. Am acceptat amendamente.

Unul privitor la anumite excepții pe care să le facem în învățământul preuniversitar, sunt situații unde nu există cadre didactice. Am putea lăsa clase fără profesori. Ca atare am acceptat această excepție. Am acceptat o excepție privitor la asistenții personali ai persoanelor cu handicap”, a explicat premierul Ludovic Orban.

De asemenea, şeful Executivului a precizat că vor putea cumula pensia cu salariul personalul din industria de apărare, mecanicii de locomotivă de la CFR Călători și CFR Marfă, angajații de la Școala Superioară de Aviație și cei de la Academia Română.