Ministerul Sănătăţii evită o criză majoră în sistem. Ce decizie a luat pe ultima sută de metri

Elena Marinescu 23/12/2019 | 18:48 Ştiri
Ministerul Sănătăţii evită o criză majoră în sistem. Ce decizie a luat pe ultima sută de metri
În proiectul de buget, salariații din Sănătate au fost exceptați de la noua modalitate de calcul a sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare, respectiv pentru condiții grele. 
De asemenea, este prevăzut ca, pentru circa 70.000 de salariați din Sănătate care nu au beneficiat de creșterea în întregime a salariilor la 1 martie 2018, salariile să crească cu 1/3.
Mai mult, bugetul permite asigurarea continuității activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și acordarea și decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale pentru pacienți.
“Bugetul Sănătății înseamnă bugetele reunite ale Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și rectificările bugetare realizate în timpul anului. De exemplu, la ultima rectificare bugetară din 2019, cele mai mari fonduri au fost direcționate către Sănătate pentru plata salariilor din ultima lună din an, aducerea la zi a deconturilor pentru medicamente și servicii medicale, dar și a concediilor medicale restante.
Estimăm că, în anul 2020 va exista o creștere cu aprox. 1 miliard de euro, după absorbția fondurilor europene nerambursabile dedicate Sănătății prin programele operaționale”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache, potrivit unui comunicat de presă al MS.
Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătății va lansa Programul Operațional dedicat pentru Sănătate, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro cu criterii clare și mult mai ușor de accesat pentru unitățile sanitare.
De asemenea, experții Ministerul Sănătății lucrează cu cei ai Băncii Mondiale și partenerii europeni pentru deschiderea unor linii de finanțare care vizează modernizarea infrastructurii.
Ministerul Sănătății anunţă, totodată, că va schimba paradigma în ceea ce privește organizarea programelor de sănătate. Astfel, programele care au o execuție bugetară deficitară, sau unele probleme organizatorice, vor fi regândite și reglate în 2020. Se urmărește eficientizarea modului de cheltuire a fondurilor în Sănătate.