VIDEO Clipe de groază la bordul unui avion. Motorul s-a stricat în aer

NewMoney 10/07/2019 | 16:38 Ştiri
VIDEO Clipe de groază la bordul unui avion. Motorul s-a stricat în aer

Pasagerii unui avion al companiei Delta Air Lines au început să se roage și să scrie mesaje familiei pentru a-și lua rămas bun, după ce unul dintre motoarele aeronavei s-a stricat în aer, iar piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență în Carolina de Nord, relatează CNN, citat de HotNews.

Aproape 150 de pasageri se aflau la bordul aeronavei care a decolat luni din Atlanta și se îndrepta spre Baltimore, când o bucată de avion s-a desprins și a intrat în motor.

„După ce am auzit un ‘bum’ am văzut fum intrând în cabină, iar atunci am început să ne panicăm”, a spus unul dintre pasageri, Avery Porch, care a adăugat că avionul a început să încetinească, iar în interiorul acestuia s-a făcut foarte cald.

O înregistrare video arată cum o bucată conică de avion se rotește în interiorul motorului în timp ce aeronava se afla în aer.

Pasagerii spun că se aflau de aproximativ o oră în zbor când căpitanul a anunțat că va face o aterizare de urgență.

„Mi-am scos telefonul și știam că nu există semnal, dar pur și simplu i-am scris mamei… te iubesc”, a spus prietenul lui Avery Porch, Tyker Kreuger.

Aeronava MD-88 a aterizat în siguranță.

După aterizare, pasagerilor li s-a oferit curse alternative spre Baltimore, iar compania a spus că motorul a fost înlocuit.

Nu au fost raportate persoane rănite.