Arhitecții și-au făcut asociație: ”Vrem să transformăm industria imobiliară”

Andreea Neferu 07/03/2018 | 15:40 Ştiri
Arhitecții și-au făcut asociație: ”Vrem să transformăm industria imobiliară”

Peste 40 dintre cele mai mari birouri de arhitectură de pe plan local, printre care West Group Architecture, Westfourth Architecture, DSBA și Tecon, au fondat Asociația Societăților de Arhitectură din România (ASAR), o organizație care are drept prioritate transformarea industriei imobiliare.

 „Un procent semnificativ din PIB este generat de piața real-estate (…). Suntem convinși că, lucrând împreună cu organizațiile arhitecților, cu autoritățile, cu dezvoltatorii, putem consolida industria de arhitectură din România”, a declarat Dorin Ștefan, fondator al biroului de arhitectură DSBA și purtător de cuvânt ASAR.

Asociația își propune să colaboreze cu organizațiile profesionale ale arhitecților, Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România, cu alte asociații profesionale de proiectare în construcții, precum și cu universitățile de arhitectură. Obiectivele imediate ale ASAR sunt construirea unui parteneriat cu autoritățile centrale și locale – parlament, guvern, instituții și agenții ale acestora, consilii județene și locale, primării și arhitecți-șefi, bazat pe profesionalism, competență și obiective comune. De asemenea, ASAR susține schimbările legislative urgente, necesare, care să asigure corelarea și armonizarea legislației existente precum și eliminarea derapajelor în domeniul construirii (proiectare, autorizare, execuție).

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.