Americanii de la J. C. Flowers au bătut palma pentru preluarea Piraeus Bank

Alexandra Pele 22/12/2017 | 13:12 Ştiri
Americanii de la J. C. Flowers au bătut palma pentru preluarea Piraeus Bank

Fondul american de private equity J.C. Flowers a cumpărat banca Piraeus, ultima instituție financiară elenă a căror operațiuni erau de vânzare pe piața locală. 2017 marchează astfel ieșirea oficială a grecilor, cu excepția Alpha Bank, din România.

Tranzacția ar urma să fie finalizată în prima jumătate a anului viitor, după obținerea aprobărilor de la autoritățile de reglementare.

Preluarea Piraeus Bank marchează intrarea oficială a americanilor de la J.C. Flowers pe piața locală, după mai mulți ani în care fondul s-a arătat interesat de achiziția unor bănci scoase la vânzare, inclusiv Piraeus. Cele părți au mai purtat negocieri și în trecut, însă acestea au eșuat.

”Vânzarea operaţiunilor noastre bancare din România reprezintă o altă etapă majoră în ceea ce priveşte execuţia la timp a angajamentelor din planul de restructurare al grupului, aşa cum au fost convenite cu partenerii europeni, precum şi punerea în aplicare a planului strategic al grupului”,  a declarat Christos Megalou, directorul executiv al grupului Piraeus.

Casa de avocatură Clifford Chance Badea a acordat asistenţă J.C. Flowers în legătură cu achiziţia Piraeus Bank România.

 

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.