24 de ostatici eliberaţi de Hamas, dintre care 13 israelieni

Elena Marinescu 24/11/2023 | 19:11 Ştiri
24 de ostatici eliberaţi de Hamas, dintre care 13 israelieni

24 de persoane fac parte din grupul ostaticilor eliberaţi vineri de Hamas, anunţă Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), potrivit CNN.

”Suntem uşuraţi să confirmăm eliberarea în siguranţă a 24 de ostatici. Am facilitat eliberarea prin transportarea acestora din Fâşia Gaza, la frontiera Rafah, marcând impactul real al rolului nostru de intermediar neutru între părţi”, anunţă CICR pe reţeaua de socializare X.

Comitetul nu precizează câţi dintre ostatici sunt din Israel şi câţi din Thailanda. Israelul a anunţat anterior că 13 ostatici israelieni urmau să fie eliberaţi, iar premierul thailandez a anunţat că 12 ostatici thailandezi au fost eliberaţi – în total 25 de persoane.

Potrivit sursei citate de News.ro, diferenţa între cele două numere era neclară imediat. CICR nu face precizări cu privire la naţionalitatea ostaticilor eliberaţi de Hamas.

Un convoi al Crucii Roşii – de cel puţin patru vehicule cu câte şase persoane aşezate în spate – a intrat vineri în punctul de trecerea frontierei Rafah dinspre Fâşia Gaza în Egipt.

Imagini de la faţa locului surprind cel puţin o femeie cu părul alb care face cu mâna de pe un scaun din partea din spate a unui vehicul şi alt vehicul în care păreau să se afle mai mulţi bărbaţi thalandezi.

În paralel, 39 de deţinuţi palestinieni au fost eliberaţi din închisorile din Israel, după cum a anunţat Qatarul, principalul negociator, după cum relatează AFP. Acest schimb de vineri este prima etapă a acordului dintre Israel şi Hamas.