Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Un al cincilea pacient a decedat

NewMoney 29/01/2021 | 11:39 Ştiri
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Un al cincilea pacient a decedat

Un al cincilea pacient din saloanele care au ars, vineri, la Institutul ”Matei Balş” din Capitală a decedat, afirmă surse medicale.

Victima ar f fost găsită carbonizată în baie, a spus la Digi24 ministrul de Interne, Lucian Bode.

Trei pacienţi au fost găsiţi carbonizaţi de forţele de intervenţie în urma incendiului care a afectat vineri dimineaţă patru saloane în care erau internaţi pacienţi cu COVID-19, la Institutul ”Matei Balş”.

Ulterior, a decedat şi o altă pacientă, o femeie de 80 de ani, transferată la Spitalul Floreasca şi care avea şi arsuri.

Din informaţiile primite de către Ministerul Sănătăţii de la echipele de intervenţie, au fost transferaţi către alte unităţi sanitare un număr de 53 de pacienţi, din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, afectat de incendiu.

  • 11 pacienţi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti;
  • 5 pacienţi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti;
  • 6 pacienţi la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”;
  • 4 pacienţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”;
  • 5 pacioenţi la Sf.  Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”;
  • 3 pacienţi la Spitalul Militar Central-ROL 2
  • 4 pacienţi la Spitalul „Witting”;
  • 4 pacienţi la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
  • 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
  • 3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”;
  • 7 pacienţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Instititutul ”Matei Balş” din Capitală, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID, despre care fostul manager Adrian Streinu-Cercel declară că erau în stare medie spre severă din punct de vedere al gravităţii şi care aveau nevoie de oxigen suplimentar. Patru pacienţi au murit, trei fiind deja găsiţi carbonizaţi de echipele de intervenţie, iar o a patra persoană nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Patru saloane au ars, însă toată clădirea a fost afectată de fum, conform ministrului de Interne Lucian Bode.