Amoma închiriază birouri de peste 2.000 de metri pătrați în clădirea Globalworth Plaza

Andreea Neferu 28/06/2017 | 15:20 Ştiri
Amoma închiriază birouri de peste 2.000 de metri pătrați în clădirea Globalworth Plaza

Amoma, una dintre cele mai mari platforme de rezervări turistice online la nivel mondial, își va muta până la finalul acestui an sediul din București într-un spațiu cu o suprafață de aproximativ 2.300 de metri pătrați din Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower), în urma unei tranzacții intermediate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Prin biroul din București, în care lucrează aproximativ 400 de angajați în trei schimburi, Amoma oferă suport clienților în limbi de circulație mondială, precum engleză, franceză, spaniolă sau italiană, dar și în limbi exotice. Totodată, în București se află și centrul de dezvoltare al platformei cu sediul central în Geneva, Elveția.

Amoma își are în prezent sediul într-o clădire din zona Pipera-Tunari. Noul sediu va fi situat la etajele 2 și 3 ale clădirii, dar Amoma a rezervat și un al treilea etaj în clădirea deținută de grupul Globalworth, în condițiile în care compania intenționează să își mărească echipa până la 600 de angajați.

„Amoma este unul dintre angajatorii dinamici din București, care au sesizat importanța tot mai ridicată a sediului în procesul de recrutare și retenție a angajaților”, a spus Eduard Turcoman, senior broker, office agency în cadrul Cushman &  Wakefield Echinox.

 


Sursă foto: Globalworth

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.