Vodafone România cumpără compania românească Evotracking  

Cristina Dobreanu 19/02/2018 | 14:24 Ştiri
Vodafone România cumpără compania românească Evotracking   

Vodafone România a semnat un acord pentru achiziția Evotracking, companie românească din domeniul Internet of Things (IoT), care deține marca EVOGPS, potrivit unui anunț al operatorului telecom.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Fondată în 2009, compania Evotracking este specializată în implementarea de soluții telematice avansate, fiind unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală a serviciilor destinate administrării flotelor auto. Portofoliul companiei cuprinde peste 40 de produse de management al flotelor care permit urmărirea și monitorizarea în timp real a autovehiculelor, controlul consumului de combustibil, analiza comportamentului șoferului, precum și alte soluții telematice adaptate pentru companii din orice industrie, indiferent de dimensiunea acestora.

Evotracking a avut în 2016 o cifră de afaceri de 10,6 milioane de lei și un profit de 1,4 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.

Vodafone România oferă, în prezent, soluții de management al flotelor auto pentru companii de toate dimensiunile, indiferent de domeniul de activitate, folosite pentru localizare și monitorizare prin GPS a autovehiculelor. Vodafone Fleet Management este o soluție care poate fi utilizată pentru flote auto de orice mărime, iar Vodafone Auto Manager, lansată recent, este prima soluție plug-and-play de pe piața românească, adresată companiilor cu flote de maximum zece autovehicule.

Vodafone România oferă din 2003 soluții IoT pentru companii din diverse industrii precum retail, auto, logistică și utilități.

„Aceasta este prima achiziție integrală pe care Vodafone România o face pe piața locală și reflectă calitatea business-ului Evotracking. Tranzacția ne consolidează poziția de lider în furnizarea soluțiilor IoT pe piața din România și ne va permite să le oferim clienților o gamă mai variată de tehnologii și de servicii”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone este lider global în domeniul Internet of Things, cu peste 63,9 milioane de SIM-uri de servicii IoT, iar acoperirea 4G în roaming pentru serviciile IoT este cea mai extinsă din lume, incluzând 109 țări.

Încheierea procesului de achiziție intră sub incidența îndeplinirii unor anumite condiții uzuale în cazul unor astfel de tranzacții.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.