VIDEO. Atentat la Viena! Atac armat la o sinagogă

Elena Marinescu 02/11/2020 | 22:45 Ştiri
VIDEO. Atentat la Viena! Atac armat la o sinagogă

Ziarul Kurier raportează șapte morți și mai mulți răniți. Publicaţia Kronen Zeitung a relatat că atacul a avut loc pe o stradă unde se află cea mai importantă sinagogă din Viena.

Potrivit unor martori oculari, doi indivizi au deschis focul, rănind mai multe persoane. Unul dintre presupuşii autori ai atacului a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, iar altul este căutat activ.

Mai multe persoane au fost rănite într-un schimb de focuri din centrul Vienei, după ce un ziar a relatat atacul unei sinagogi, transmite Reuters.com. Editorul ziarului Falter a declarat că o persoană a fost ucisă, citând Ministerul de Interne.

Un ofițer de poliție a fost rănit grav, iar o persoană ar fi fost ucisă în schimbul de focuri, relatează Sky News.

Luni seara au fost înregistrate împușcături la sinagoga Schwedenplatz din Viena. Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, poliţia austriacă are în desfăşurare o amplă acţiune.

Poliția din Viena anunță că au avut loc focuri de armă și că sunt persoane rănite. Oamenii legii fac un apel la oameni să stea departe de toate locurile publice sau de mijloacele de transport în comun.

https://twitter.com/ohboywhatashot/status/1323354756602122240?s=20