Țiriac, altfel: ce mutări face miliardarul român, după ieșirea din UniCredit și Metro
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
După ce a ajuns miliardar datorită asocierii cu grupuri multinaționale străine, Ion Țiriac se îndreaptă acum spre investiții neaoșe în agricultură, servicii medicale, energie și – de ce nu? – tehnologie.
„Întotdeaua mă gândesc că îmi trebuie un partener strategic dacă vreau să trec la un etaj superior“, mărturisea Ion Țiriac, în primăvara lui 2005, în toiul negocierilor pentru vânzarea Băncii Țiriac, prima instituție de credit cu capital privat românesc, înființată la începutul anilor ’90.
Aceste 17 cuvinte sintetizează întreaga filosofie a antreprenorului a cărui faimă în business a egalat-o – posibil chiar să o fi depășit – pe cea a tenismanului (care de trei ori a jucat, fără succes, finala Cupei Davis) și managerului sportiv (care i-a impresariat pe Ilie Năstase, Guillermo Vilas, Goran Ivanisevic sau Boris Becker). Pentru a „trece la un etaj superior“, Țiriac s-a asociat, de-a lungul timpului, cu grupurile multinaționale UniCredit (banking), Allianz (asigurări), Metro (cash&carry), LBBW Immobilien (imobiliare) sau Daimler (auto).
Începutul lui 2017 îl găsește pe Ion Țiriac într-o etapă nouă, în care își redefinește filosofia datorită căreia a dobândit titlul incontestabil de cel mai bogat român și a devenit unul dintre cei mai apreciați lideri din businessul autohton – în ciuda unei colaborări mai mult sau mai puțin transparente cu autoritățile statului român.
EXPLORĂRI. La aproape 78 de ani, omul de afaceri face un pas în afara parteneriatelor strategice cu grupuri străine și explorează domenii noi. A vândut pachetele de acțiuni pe care le deținea la banca UniCredit Țiriac (45%) și Metro (15%) în două tranzacții estimate de presa din România și din străinătate la aproape 800 de milioane de euro. Singurele asocieri notabile în care mai este prezent alături de grupuri multinaționale rămân societatea de asigurări Allianz- Țiriac și proiectul imobiliar Residenz din Chitila, dezvoltat alături de LBBW Immobilien.
Fostul tenisman a fost întotdeauna zgârcit în declarații relevante despre propriile afaceri, discursul său mergând cu precădere spre teritoriul sportului, al politicilor publice sau al geopoliticii. Poate doar prezența numelui său în dosarele Panama Papers, cea mai mare scurgere de informații financiare din istorie, să-l fi făcut ceva mai vorbăreț, însă aceasta a reprezentat, mai degrabă, excepția.
„Nu cred că ar trebui să existe limite în diversificare atât timp cât au sens și compania, și industria“, rezumă Dragoș Dinu, CEO Țiriac Holdings și mare pasionat de tenis, strategia grupului, într-un interviu cu NewMoney. Dinu, unul dintre cei mai reputați manageri din România, conduce afacerile celui mai bogat român de peste doi ani și este al 12-lea director al holdingului, succedându-l pe Leonard Leca. Aproape simultan, Leca devenea directorul financiar al A&D Pharma, grupul farmaceutic care l-a propulsat pe Dragoș Dinu în liga mare a managementului în timpul celor șase ani pe care i-a petrecut la vârful acestuia.
„Cred că un holding precum Țiriac Holdings ar trebui să aibă expuneri mai mari pe industrii mult mai stabile decât real-estate-ul și industria auto, care sunt foarte afectate de cicluri, de crize“, continuă Dinu.
Orizonturile noi spre care se uită echipa Țiriac-Dinu se numesc agricultură, servicii medicale, energie și – probabil – tehnologie. Conducerea Țiriac Holdings a avut în ultimul timp discuții cu proprietari de terenuri din toate zonele țării relevante din punct de vedere agricol. „Dacă privești terenul ca pe o investiție în care faci agricultură propriu-zis, pământul e o sursă inepuizabilă de venit și de producție. Totuși, nu trebuie să ne așteptăm foarte rapid la niște câștiguri imense – lucrurile se construiesc în timp“, explică Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli Români.
Scopul final este comasarea unei suprafețe de cel puțin trei-patru mii de hectare fiecare – nivel la care investițiile au randament maxim. Având în vedere că specialiștii estimează prețul mediu al unui hectar între 1.500 și 8-9.000 de euro, achiziția unei suprafețe de dimensiuni optime s-ar putea ridica la 20 de milioane de euro. Această valoare ar putea fi chiar mai ridicată, pentru că prețul crește cu cât suprafața este mai mare, iar terenul mai bun.
Pe lângă terenul în sine, este important și know-how-ul, care – în mod ideal – ar trebui cumpărat la pachet cu proprietatea în sine. Principalul impediment vine din faptul că numărul vânzătorilor de suprafețe consistente și cu un model de operare funcțional este relativ scăzut. Căutările holdingului Țiriac vor continua și în 2017.
OPORTUNITATEA RATATĂ. Nu mai puțin dificilă este identificarea unei ținte de achiziții în serviciile medicale – un alt domeniu de interes –, mai ales după ce anul trecut a fost ratată o oportunitate importantă – dacă nu chiar singura într-un orizont de timp previzibil. Dinu este, prin carieră, apropiat de acest sector, după ce a petrecut aproximativ 13 ani în cadrul A&D Pharma, grup care deține rețeaua de farmacii Sensiblu și distribuitorul Mediplus.
Oportunitatea pierdută s-a numit MedLife, holdingul lui Țiriac fiind unul din ofertanții pentru pachetul de 36% pe care fondul de investiții Value4Capital (V4C) l-a scos la vânzare înainte de decizia listării pe Bursă a celui mai mare lanț de clinici private din România.
„Glumeam cu Mihai Marcu (CEO și acționar MedLife, n.r.) acum ceva vreme, pentru că am mai avut o tentativă de cumpărare pe vremea A&D Pharma“, își amintește Dinu. Rețeaua de clinici s-a listat în decembrie pe Bursa de Valori București, după cea mai mare ofertă publică a unei companii private românești. În urma listării, compania a fost evaluată la 116 milioane de euro, acțiunile companiei având o creștere ușoară în zilele postlistare. De precizat că oferta Țiriac Holdings a luat în calcul o evaluare similară, însă vânzătorul spera să obțină pe Bursă mai mulți bani decât printr-o ofertă privată.
Și poate nu întâmplător, printre cumpărătorii acțiunilor MedLife vândute de fondul de investiții V4C și IFC, brațul de investiții al Băncii Mondiale, s-a numărat și Allianz-Țiriac Pensii Private, care a ajuns astfel să dețină 5,3% din companie.
Probleme de reglementare. Dacă în cazul investițiilor în agricultură și servicii medicale problema este lipsa țintelor de achiziții, energia – tot un domeniu al viitorului pentru holdingul lui Țiriac – implică o altă dificultate: schimbarea legislației privind procesul de autorizare a benzinăriilor. Reprezentanții Țiriac Energy anunțau în 2016 obiectivul dezvoltării unei rețele de 200 de puncte de alimentare în următorii trei-cinci ani. Proiectul s-a derulat însă cu o viteză mult mai mică decât cea anticipată inițial.
„Majoritatea companiilor nu se mișcă pentru că nu au finanțare. Noi suntem cu finanțarea pe masă și cu echipa in-place și nu putem face pași. Cum să-i explici autorității că, dacă nu te miști cu viteza pe care ți-ai propus-o, pierzi bani?!“, se întreabă retoric Dragoș Dinu, nemulțumit de ritmul extinderii. „Suntem departe de tot ce ne-am propus în 2016 și am resetat 2017 în sensul ăsta.“
Conceptul benzinăriilor Țiriac Energy a rămas însă, în principiu, neschimbat – stații do-it-yourself (în care clientul alimentează și plătește cu cardul, fără nicio interacțiune cu personalul uman) ce urmează să fie amplasate în zone de trafic, inclusiv în apropierea centrelor comerciale. E un mod de gândire opus celui consacrat în ultimii ani de benzinăriile tradiționale, o piață de 2.000 de unități la nivel național, dintre care doar 10% este controlată de operatori independenți. Stația de alimentare a devenit, de-a lungul anilor, restaurant și supermarket, în același timp.
O CHESTIUNE DE VÂRSTĂ. Dragoș Dinu e cu 28 de ani mai tânăr decât Ion Țiriac, însă nu suficient de tânăr – o recunoaște chiar el – încât să înțeleagă pe deplin tehnologia, adică viitorul, prin definiție. „M-am născut cu două decenii mai devreme“, îi place să se autoironizeze. Până acum, IT-ul nu a figurat pe lista priorităților lui Ion Țiriac.
Fostul tenisman și jucător de hochei, supranumit în tinerețe „Buldozerul“ din Brașov, este un businessman conservator ale cărui investiții/parteneriate s-au orientat spre domenii „sigure“, subdezvoltate în România anilor ’90, al căror boom era aproape garantat: servicii financiare, comerț, imobiliare, import și distribuție de automobile.
De altfel, imobiliarele reprezintă în continuare o bună parte din activele celui mai bogat român (lista „Forbes“ America din 2016 a miliardarilor lumii îl creditează cu o avere de un miliard de dolari). Deține terenuri atât în București, cât și în zona Otopeni. Un astfel de teren a devenit „vedetă“ în decembrie anul trecut, când Țiriac a inaugurat un patinoar, amplasat vizavi de Aeroportul „Henri Coandă“, pe care l-a finanțat din fonduri proprii cu 3,6 milioane de euro. „Acest patinoar este o mică picătură într-o mare a sportului românesc“, a ținut el să puncteze la capitolul imagine.
Despre Țiriac au existat informații – niciodată confirmate oficial – că ar fi devenit la începutul anilor ’90 unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din București, împreună cu Gabriel Popoviciu, Radu Dimofte (promotorii proiectului Băneasa Investments) și Dan Petrescu – trei dintre cei mai discreți oameni de afaceri din România. De altfel, cu Petrescu a fost asociat în afacerea Romcar, importatorul mărcii Ford.
Imobiliarele rămân totuși o prioritate chiar și în contextul diversificării spre domenii mai puțin expuse la cicluri economice. Acest segment a fost însă cel mai afectat de criza financiară din 2008, divizia imobiliară a holdingului fiind nevoită să renunțe la mai multe proiecte din țară. Țiriac Imobiliare se asociase cu spaniolii de la Riofisa pentru dezvoltarea unor proiecte mixte la Timișoara și Brașov. În 2015, Țiriac le-a răscumpărat acțiunile spaniolilor.
Blocat a fost și un cartier rezidențial la Sibiu ce urma să fie dezvoltat alături de asociații germani de la LBBW Immobilien. Afectate au fost atunci și proiectele-fanion ale holdingului, precum La Stejari sau Residenz. Acum, însă, acestea ar putea fi extinse, întrucât există suprafețe de teren în cadrul lor, nedezvoltate încă.
Unul dintre cele mai vizibile și importante proiecte din perioada următoare este clădirea de birouri de pe Calea Buzești, din apropierea Pieței Victoria din București. Clădirea, a cărei construcție se află în faza de aprobări, va avea o suprafață închiriabilă de 18.000 mp de birouri clasa A.
RISCURI NEASUMATE. Vârsta și apetitul scăzut pentru risc nu l-au împiedicat însă pe Dragoș Dinu să-i invite la sediul holdingului din imediata apropiere a parcului Herăstrău pe fondatorii start-up-ului românesc Scooterson, aflați în căutare de finanțare pentru dezvoltarea scuterului lor inteligent.
Întâlnirea nu a avut nicio consecință în businessul niciuneia dintre părți, însă Dinu spune că prețuiește orice interacțiune cu „copiii aștia, cu generația lor“. De altfel, pentru astfel de interacțiuni a participat la mai multe programe de mentorat în cadrul Romanian Business Leader, un ONG care susține antreprenoriatul local.
Nu exclude posibile investiții în tehnologie, însă cu o mențiune: „Față de modelul tradițional din alte industrii în care puteai să-ți găsești un consultant, aici e greu să găsești. Dacă omul ăla e bun în domeniu, își face propriul business“.
Parțial adevărat, în logica unui consultant al PwC România. „Dacă un investitor are o viziune clară, el poate suplini lipsa de cunoștințe tehnice prin cooptarea unui specialist. Relația cu acesta nu trebuie să fie neapărat una angajator-angajat, ci pot fi luate în calcul și alte forme de remunerare, care pot implica o asociere în structura de acționariat sau în repartizarea profitului“, spune Ionuț Sas, partener pe zona de consultanță fiscală și lider al echipei de servicii de consultanță fiscală pentru antreprenori în cadrul PwC România.
Într-adevăr, specialistul în IT care să se priceapă și la finanțe este o rara avis care e greu de cooptat. „De obicei, ei preferă să-și construiască propriul business“, adaugă Sas.
Oricum am face calculele, riscurile în tehnologie rămân ridicate, fondurile de venture capital fiind obișnuite să aibă succes, în cel mai bun caz, cu una din zece investiții făcute. Iar o poveste de aproape acum trei decenii ne arată cât de mult îi displace lui Țiriac riscul. Impresar al lui Guillermo Vilas în anii ’80, a refuzat un pachet de 5% din producătorul de echipamente Nike în schimbul unui contract de reprezentare cu celebrul tenisman.
Nu își imagina că acțiunile Nike ar fi valorat 4,2 miliarde de dolari, adică de patru ori mai mult decât averea sa actuală.
[/vc_column_text][vc_column_text]DEȚINERILE. Țiriac Holdings, axat acum pe imobiliare, servicii financiare, distribuție și import de mașini, energie și aviație, urmărește să acopere aproape toate sectoarele din economie.
IMOBILIARE. Proiectele rezidențiale La Stejari și Residenz (Chitila) domină portofoliul imobiliar al omului de afaceri. Construirea unei clădiri în apropiere de Piața Victoriei este următorul pas important.
AUTO. Țiriac Auto, cel mai mare grup cu activități de import sau distribuție de mașini din România include mărcile Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi.
FINANCIAR. Participația de 44% din Allianz-Țiriac și două companii de leasing financiar și operațional sunt societățile cu profil financiar rămase în portofoliul antreprenorului.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: După ce a ajuns miliardar datorită asocierii cu grupuri multinaționale străine, Ion Țiriac se îndreaptă acum spre investiții neaoșe în agricultură, servicii medicale, energie și – de ce nu? – tehnologie. Sursa foto: Mediafax
