Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier. A fost votat în unanimitate în BEx

Andrei Dumitru 18/11/2021 | 14:27 Ştiri
Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier. A fost votat în unanimitate în BEx

Ministrul interimar al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a fost propus şi votat de Biroul Executiv al PNL pentru funcţia de premier, cu unanimitate de voturi, au precizat surse liberale pentru News.ro. Decizia conducerii PNL vine după o discuţie pe care preşedintele PNL Florin Cîţu a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în urma blocării negocierilor cu cei de la PSD.

Liderii PNL au declarat, înainte de şedinţă, că trebuie să se ia o decizie privind premierul, pentru a se finalliza negocierile cu cei de la PSD.

Gheorghe Flutur afirma că Nicolae Ciucă este o variantă, în timp ce prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan arăta că nu mai vrea să ”doarmă în teatrul absurdului”.

Rareş Bogdan a precizat că în următoarele 4 zile trebuie finalizate negocierile şi că la 16:00 este programată întâlnire cu PSD, la care va participa şi Nicolae Ciucă, urmând să fie discutată împărţirea ministerelor.

”Din multiple motive ce ţin de rigurozitate, cunoaşterea statului român, de momentul actual şi datorită capacităţii sale manageriale pe care a reuşit să şi-o demonstreze ca Şef de stat Major al Armatei Române”, a explicat Rareş Bogdan raţiunile desemnării lui Ciucă de către PNL.

La rândul său, Gheorghe Flutur a explicat că renunţarea la nominalizarea preşedintelui partidului ca premier demonstrează capacitatea partidului de a înţelege că mai importantă e ţara decât un om.

”Eu cred că trebuie observat inclusiv la preşedintele Florin Cîţu această atitudine pragmatică şi sinceră de a merge mai departe”, a afirmat el.