STB, obligată în instanță să cumpere tramvaiele Electroputere VFU Pașcani

Andrei Dumitru 20/04/2021 | 16:55 Ştiri
STB, obligată în instanță să cumpere tramvaiele Electroputere VFU Pașcani

Curtea de Apel București a decis marți, definitiv, că Societatea de Transport București trebuie să cumpere tramvaiele Electroputere VFU Pașcani, companie care a câștigat anul trecut licitația organizată de societatea de transport de suprafață din Capitală, informează clubferoviar.ro.

”Tip soluție: Respingere recurs. Soluția pe scurt: Respinge plângerea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi, 20 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre  969/2021  20.04.2021”, se arată în decizia Curții de Apel București, așa cum apare ea pe portalul instanțelor de judecată din România.

Contractul pentru tramvaiele Electroputere, anulat anul trecut

Pe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA a câștigat licitația de furnizare a 40 de tramvaie, cu posibilitatea de achiziție a încă 60 de tramvaie de 18 metri, organizată de STB SA.

Însă pe 31 decembrie 2020, când toată lumea se pregătea de revelion, s-a dat o lovitură de teatru: licitația a fost anulată de directorul general al STB de la vremea respectivă, Mihai Petcu. Decizia de anulare a licitației, luată în ultima zi a anului trecut, la ora 16,30, a fost ținută la secret atât de Primărie, cât și de conducerea STB, ea fiind dezvăluită de Club Feroviar. Motivele invocate au fost lipsa de fonduri.

FOTO: Electroputere VFU