Rusia interzice exporturile de echipamente de telecomunicaţii, medicale, auto sau electrice, până la finalul lui 2022

Andrei Dumitru 10/03/2022 | 15:46 Ştiri
Rusia interzice exporturile de echipamente de telecomunicaţii, medicale, auto sau electrice, până la finalul lui 2022

Guvernul Rusiei a anunţat că a interzis exporturile de echipamente de telecomunicaţii, medicale, auto, agricole, electrice şi tehnice, printre alte articole, până la finalul lui 2022, ca represalii la sancţiunile occidentale impuse Moscovei, transmite Reuters.

În total, peste 200 de articole au fost incluse în lista privind suspendarea exporturilor, care acoperă şi turbine, vagoane de cale ferată, containere şi alte bunuri.

Grupul italo-american Stellantis, care produce şi vinde brandurile Peugeot, Citroen, Opel, Jeep şi Fiat în Rusia, intenţiona să înceapă exportul spre Europa Occidentală de vehicule comerciale fabricate local, înaintea invadării Ucrainei de către Moscova.