ROCA Industry finalizează tranzacția pentru achiziția Workshop Doors

Andrei Dumitru 09/02/2024 | 10:25 Ştiri
ROCA Industry finalizează tranzacția pentru achiziția Workshop Doors

Holdingul de materiale de construcții ROCA Industry anunță finalizarea tranzacției pentru achiziționarea a 70% din capitalul social al Workshop Doors. Prețul tranzacției este de 30 milioane RON. Conform termenilor tranzacției, holdingul are posibilitatea de a achiziționa un pachet suplimentar de 30% din părțile sociale emise de Workshop Doors.

Workshop Doors, prezentă pe piața ușilor de interior începând cu anul 2009, operează cu două facilități de producție, situate în Reghin și Petelea, județul Mureș. În ultimul exercițiu financiar, aferent anului 2023, compania a realizat o cifră de afaceri estimată la 48,8 milioane RON și EBITDA de peste 12 milioane RON, exportând o proporție semnificativă din producția sa proprie.

„Această achiziție subliniază angajamentul ferm al ROCA Industry de a-și consolida poziția pe piața producătorilor de materiale de construcții prin adăugarea unui nou jucător important în holding. Experiența în sectorul ușilor de interior, acumulată în ultimii ani de echipa ROCA Industry prin intermediul Eco Euro Doors, dar și know-how-ul fondatorului Workshop Doors, care rămâne alături de noi, reprezintă o premisă a succesului pentru îmbunătățirea proceselor atât la nivel operațional, comercial, cât și a canalelor de aprovizionare. Prin aceast pas, intrăm într-un stadiu nou de dezvoltare și scalare a holdingului, având capacitatea de a crea un jucător de referință la nivel european,“ declară Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry.

Prin această achiziție, holdingul vizează, în viitor, o posibilă fuziune între Workshop Doors și Eco Euro Doors, cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, păstrându-și opțiunile deschise cu privire la organizarea viitorului jucător european, care să permită amplificarea capacității de producție și diversificarea portofoliul cu produse noi competitive pe piața din România, dar și la nivel european.

Procesul de achiziție a fost inițiat în 18 august 2023, prin intermediul Eco Euro Doors, aceasta cedând ulterior către ROCA Industry contractul de vânzare-cumpărare, împreună cu toate drepturile și obligațiile aferente.

Portofoliul ROCA Industry se extinde la un total de 9 companii cu potențial de lideri regionali

În plin proces de tranziție către piața principală a Bursei de Valori București, ROCA Industry ajunge, prin finalizarea achiziției, la un portofoliu de 9 companii cu potențial de lideri regionali în sectoarele în care activează.