Investiție de 4,5 milioane de euro într-o rețea națională de clinici de cardiologie

NewMoney 23/03/2018 | 17:21 Ştiri
Investiție de 4,5 milioane de euro într-o rețea națională de clinici de cardiologie

Spitalul Monza și Centrele de Excelență ARES au anunțat lansarea rețelei naționale de clinici de cardiologie Ritmico. În următorii cinci ani, peste 4,5 milioane de euro vor fi investiți în aceste „clinici-butic” destinate investigării și diagnosticului afecțiunilor cardiovasculare.

Planul este ca până la sfârșitul anului 2023 să fie înființate cel puțin 30 de clinici în orașe mici și medii, unde accesul la investigații de specialitate este redus. Pentru anul în curs sunt în plan clinici la Giurgiu, Constanța, București, Focșani, Buzău și Pitești. Vor urma Brăila, Călărași și alte orașe care vor fi anunțate pe parcurs.

„Este cea mai mare investiție într-o rețea de clinici supranișate pe specializarea cardiologie, de la noi din țară”, a declarat Iulian Pleșcan, managerul clinicilor Ritmico. Investiția este făcută în contextul în care, potrivit ultimelor statistici, peste 45.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu insuficiență cardiacă, iar mortalitatea în urma afecțiunilor cardiovasculare este de 60% în România.

Prima clinică deschisă este cea de la Giurgiu, inaungurată pe 20 martie. Ritmico Giurgiu are o suprafață de 120 de metri pătrați, trei cabinete medicale și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 18.00.

Citiți și: Cu România la psihiatru: un român din 20 suferă de o boală mintală

Investiția în fiecare clinică este de aproximativ 120-150.000 de euro.

Clinicile Ritmico vor pune la dispoziție o gama diversă de investigații pentru depistarea bolilor de inimă: ecografie cardiacă, ecografie transesofagiană, ecografii doppler vasculare, arteriale și carotidiene, electrocardiogramă, monitorizări holter EKG și TA, teste de efort. În multe orașe în care urmează să se deschidă clinicile, o parte dintre aceste investigații nu sunt disponibile.

Conceptul de „clinică-butic” reprezintă un spațiu, în general de mici dimensiuni (aproximativ două-trei cabinete), cu dotări de ultimă generație, în care sunt efectuate consultații și investigații la standarde de excelență, spun reprezentanții ARES.