Recomandare de lectură: „Matriarhat” – o colecție de povești despre iubirile și dezamăgirile a opt femei

Să scrii cu delicatețe despre lucruri cumplite este o artă pe care puțini o stăpânesc, iar Cristina Andrei este unul dintre aceștia. Ea taie fin în carnea personajelor pentru a le scoate la iveală suferin­țele, astfel încât „Matriarhat“ devine un laborator cochet al disecției pe suflet deschis.

 Acest articol a apărut în numărul 44 (9 – 22 iulie) al revistei NewMoney

Despre lumea de astăzi putem scrie în „n“ feluri, iar colecția de literatură română „n’autor“, lansată de curând de Editura Nemira, demonstrează foarte bine acest lucru. Sunt trei volume de excepție cu care a debutat noua colecție coordonată de Eli Bădică – „Matriarhat“, de Cristina Andrei, „Anotimpuri care nu se repetă“, de Ion Pleșa, și „Territoria“, de Oleg Garaz – iar noi începem seria de reco­man­dări Nemira cu volumul de proză scurtă semnat de Cristina Andrei. O carte delicată și dură, în același timp, cu imagini din orașul românesc nu foarte actual, dar și din satul aflat în tranziție, cu povești năucitoare și portrete nuanțate în care vei re­cunoaște, cu siguranță, tipologii, cutume, fapte.

Comedie umană. Așa cum sugerează titlul, cartea Cristinei Andrei cuprinde povestiri (opt la număr) construite în jurul unor personaje feminine. Sunt femei care încearcă să croiască povești frumoase în care ele să strălucească, să fie puternice, admirate, iubite, dar care sfârșesc prin a fi dezamăgite, detestate, ignorate.

În jurul lor roiesc bărbați neputincioși, bolnă­vi­cioși, duali, incapabili să le ajute să se dezvolte și să-și dezvăluie multiplele calități. Sunt destine triste, în miezul cărora mocnesc frustrări de tot felul, violențe, „incapacitatea de a-l înţelege şi de a-l cunoaşte pe celălalt“, după cum spune criticul lite­rar Carmen Mușat, care descrie „Matriarhat“ drept „o infernală comedie umană… ce dezvăluie o prozatoare rafinată şi pe deplin stăpână a artei de a-şi seduce cititorii“.

Într-adevăr, Cristina Andrei reușește să seducă prin scriitura ei delicată ce surprinde secvențe de viață dintre cele mai crude și suflete învolburate ce pier în vârtejurile propriilor gânduri și acțiuni. Intrigi bine gândite, un comic subtil și o minuțiozitate incredibilă își găsesc loc în matrițele celor opt po­vestiri al căror aluat dospește chiar sub privirea ta.

Drame. Despre Privighetoarea, tânăra de la țară care visează să devină cântăreață de operă, aflăm din „Elogiul neputinţei“, unde povestitor este soțul ei, bărbatul care a iubit-o și urât-o deopotrivă, care a fost martorul violului la care a fost supusă aceasta în tinerețe și care, din milă, a luat-o de nevastă.

Pe Floarea, o fetișcană frumoasă crescută de doi părinți alcoolici, ajungi să o cunoști din „Lanterna“, povestire în care recunoști portretul fetei abuzate în copilărie, al bărbatului plin de frustrări care o ia în cele din urmă razna sau a tânărului ars de demonul răzbunării.

„Banchetul“ ne arată o tânără la fel de nefericită, în ciuda carierei sale jurnalistice de invidiat, a faptului că s-a căsătorit cu un bărbat docil și că a fă­cut tot ce a vrut, întocmai ca marile femei ale istoriei. „Rodia“, poate cea mai delicată dintre poves­tiri, ne-o aduce în față pe Angela, fata tulburată de visuri coșmărești, dar și de germenii unei boli incurabile.

„Recurs în anulare“ prezintă un episod straniu din viața unei avocate aflate în prag de nebunie. „Căni desperecheate“ este despre triunghiuri amoroase ce stau la umbra abia ghicită a morții. În timp ce „Bourrée d’Avignonez“ ascunde, în firul unei povestiri polițiste, drama unei studente care nu-și mai găsește alinare acasă, lângă un soț ipohondru și o soacră cicălitoare, ci pe străzile întunecate ale Bucureștiului, unde alunecă ușor în brațele morții.

Hău nemilos. Spuse pe una sau mai multe voci, povestirile din „Matriarhat“ sunt legate prin numitori comuni precum ura, mila, copilul mort, femeia abuzată, muzica. Din toate răzbate acel ceva ce nu poate lega nicicum oamenii între ei și care-i ține captivi în relații nesănătoase din care nu rodesc copii, ci ură, din care nu se hrănesc suflete, ci demoni.

Sunt relații moderne stăpânite însă de un primitivism îngrijorător, în care adulții nu sunt în stare să treacă peste propriile dureri pentru a putea astfel îmbrățișa și durerea celuilalt.

Un cerc vicios în care se complac oameni lipsiți de lumină și de iubire. Singurele zvâcniri luminoase sunt cele ale naturii înconjurătoare de la care aceș­tia împrumută, pentru puțin timp, căldura pentru a reveni apoi la hăul lor întunecat.

Căci, dincolo de relații eșuate, lipsa de comunicare, compromis și pedeapsă, despre acest hău nemilos al sinelui, scrie în primul rând, cu o dure­roasă delicatețe, Cristina Andrei.

CV de scriitor

Absolventă a Facultății de Filologie a Universităţii Bucureşti, Cristina Andrei este o scriitoare „cu un puternic simț al detaliului“ și cu „o uimitoare capacitate de a construi dialoguri veridice“ (Ovidiu Șimonca).

• Presă. Este jurnalist, încă din 1989, la Televiziunea Publică, unde a lucrat în redacțiile Cultural, Viaţa spirituală, Educaţie-Ştiinţă, Religie-Istorie.
• Literatură. A debutat în 2014, cu romanul „Abonatul nu poate fi contactat“, premiat pentru debut de revistele Observator Cultural și Accente.
• Film. A realizat, ca voluntar, filme documentare de autor în legătură cu investigațiile privind descoperirea victimelor comunismului.

ILUSTRAȚIE de Vali Ivan