Recomandare de film: „Jours de France”, o dramă romantică despre o relație neortodoxă

Atunci când nu mai rezistă, unii aleg să plece. Fără niciun cuvânt, fără nicio strângere de mână. Destinația lor este necunoscutul, care se dove­dește a fi, de cele mai multe ori, drumul de întoarcere spre sine.

Cum ar fi ca, într-o dimineață cuprinsă încă de întuneric, să pleci pur și simplu, părăsindu-ți iubitul, casa, și îndreptându-te spre nicăieri? Este ceea ce face Pierre atunci când decide brusc să-l lase în urmă pe Paul, să se urce la volanul unui Alfa Romeo alb și să călăto­rească bezmetic de-a lungul Franței. Ostenit, dezamăgit, nemulțumit, Pierre pornește, ca un adolescent cuprins de o melancolie grea, spre necunoscut. Patru zile și patru nopți îi va lua această călătorie, am putea spune inițiatică, în care descoperă natura, cunoaște tot felul de oameni, meditează. Nu prea con­tează ce găsește la capătul acestei aventuri. Important este că, prin ea, ajunge să vadă lumea așa cum nu a mai văzut-o niciodată până atunci. Acesta este rolul pe care actorul francez Pascal Cervo îl interpretează în „Jours de France“, un film de Jérôme Reybaud, care a rulat de curând în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), de la Cluj-Napoca.

Pe drum. Amintind, oarecum, de romanul „On the Road“, al lui Jack Kerouac, unde sunt povestite aventurile din timpul călătoriilor făcute de scriitor și de prietenii lui de-a lungul Statelor Unite ale Americii, „Jours de France“ descrie călătoria unui gay care lasă în urmă Parisul pentru o Franță rurală. Pierre folosește Grindr, cea mai mare aplicație de rețea socială gay din lume, ceea ce explică faptul că, la aproape fiecare popas pe care-l face, acesta este găzduit de un alt reprezentant al comu­nității gay. Ei, da, chiar și în Franța rurală există câte un tânăr îndrăgostit de literatură sau un proprietar de bar aflat la a doua tinerețe, care nu refuză o escapadă cu un parizian chipeș și stilat. Tot Grindr folosește și Paul (Arthur Igual) care, înțelegând că tocmai a fost părăsit, închiriază o mașină și pleacă pe urmele iubitului. În călătoria lui de patru zile care-l duce până sus, în Alpi, Pierre nu întâlnește doar homosexuali, ci și femei. De fapt, mai multe femei decât bărbați: cântăreața de club pe care o ia cu mașina după ce automobilul ei a lăsat-o în mijlocul drumului, fosta profesoară de limbă franceză, pe care o reîntâlnește într-o librărie (unde recită împreună cu ea versuri din Rimbaud), bătrâna cu păr alb care repetă mereu aceleași replici, hoața care îi fură lucrurile din mașină. Personaje bizare, singure, pe care Pierre le privește cu un amestec de curiozitate și placiditate, acceptându-le, pentru câteva mi­nute sau ore, în proximitatea sa.

În inima naturii. „Jours de France“ ar putea fi foarte bine catalogat drept un film gay sau o dramă romantică despre relația afectivă și sexuală dintre doi bărbați. Ceva în stilul „Brokeback Mountain“, unde Ang Lee spune, atât de sensibil, povestea de dragoste dintre doi bărbați din Vestul american al anilor ’60-’70. Dar filmul lui Reybaud este mai mult decât atât, temele principale fiind mai degrabă căutarea de sine și călătoria ca inițiere, decât povestea unui cuplu de homosexuali. Nu lipsesc scenele de amor, chiar explicite, care amintesc de filme precum „Blue Is the Warmest Colour“, al tunisianului Abdellatif Kechiche, unde relația de iubire dintre două femei este redată în detalii surprinzătoare. Astfel sunt momentele petrecute de Pierre cu tânărul care-l găzduiește o noapte în casa lui sau cele trăite cu bărbatul pasionat de mașini, care se cazează la același hotel cu el. Corp la corp, gură la gură, povești murmurate – toate acestea construiesc recuzita unui spectacol amoros care nu te lasă rece. Dar în rest, filmul pune omul față în față cu sinele și cu natura, cu lumina izbitoare a soarelui sau cu cea plăpândă a lunii, cu apa rece a izvorului de munte, cu frumusețea ceții, a zăpezii și a ploii. Uneori ai senzația că privești un diafilm cu imagini senzațio­nale care recompun un traseu lung, interesant. Sunt minute întregi în care auzi doar muzica clasică a unui CD, ră­păitul unei ploi iscate din senin sau alunecarea silențioasă a Alfa Romeo-ului pe un drum șerpuit de munte. Sunt scene întregi care-ți arată trupul firav al lui Pierre lângă un munte semeț acoperit pe jumătate de zăpadă sau sub un copac înfoiat de vânt. Filmul lui Reybaud este un album fonic cu ima­gini atât de vii, încât ai senzația că atingi picăturile de ploaie, iarba moale și pe­ticele de zăpadă. Pierre, omul modern care muncește mult, care-și permite aproape orice, care merge la concerte și citește cărți alese, vede pentru prima dată cu adevărat viața în speldoarea ei. O privește uimit, ca un copil, o devo­rea­­ză. Fără niciun scop, fără nicio așteptare.

Înapoi la viață. Urmărind acest film, poți foarte ușor aluneca în capcana plictisului pentru simplul fapt că „Jours de France“ este construit din tăceri chinuitoare, replici puține și scurte. Dar firescul care îmbracă fiecare personaj, fiecare scenă, neprevăzutul care întrerupe liniaritatea poveștii te salvează în fiecare clipă în care ai fi tentat să re­nunți. Mătușa lui Judith (Liliane Montevecchi), o actriță de teatru bătrână și simpatică – și singurul om cu care Pierre vorbește în tot acest timp la telefon –, îi ține un monolog emoționant îndemnându-l să privească cu atenție tot ce întâlnește în cale, oricât de nesemnificativ ar părea (pietrele, iarba, asfaltul) pentru că, spune ea, nu va mai vedea niciodată aceste lucruri la fel. Este singura scenă în care sunt rostite toată drama și frumusețea ce răzbat din acest film.

Paul, care are și el aventurile lui pe drumul parcurs de iubitul său, îl gă­sește în cele din urmă pe Pierre. Regă­sirea este emoționantă, puternică, fără cuvinte, pecetluită de îmbrățișări și la­crimi. Ce l-a determinat pe Pierre să plece? Nevoia de a-și recâștiga liberta­tea emoțională și sexuală? Nevoia de a-și descoperi identitatea? Filmul nu explică în niciun fel decizia lui de a-și părăsi iubitul și de a merge de-aiurea prin sate și orașe mici. Poate niciunul din aceste motive, poate toate la un loc. Nici nu contează, atâta timp cât cele patru zile și patru nopți îi oferă acestui bărbat, ajuns într-un punct în care nu se mai putea bucura de viață, o experiență unică, ce îl reapropie cel puțin de el însuși și de natură.

FOTO: Cinemagia