Raport COVID-19: Aproape 1.500 de cazuri noi, raportate în ultimele 24 de ore

NewMoney 27/04/2022 | 13:35 Ştiri
Raport COVID-19: Aproape 1.500 de cazuri noi, raportate în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii (MS) anunță, marți că un număr de 1.464 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 740 mai multe faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 25.500 de teste.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.903 de teste RT-PCR (4.116 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.787 la cerere) şi 17.680 de teste rapide antigenice.

Conform MS, 159 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.890.827 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 134 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.962.724 de teste RT-PCR şi 9.678.285 teste rapide antigenice.

26 de decese, raportate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 26 de decese la pacienţi cu COVID-19 şi anume 14 bărbaţi şi 12 femei.

Dintre cele 26 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0 – 9 ani, unul la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două decese la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, opt la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 14 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, din totalul de 26 de pacienţi decedaţi, 22 erau nevaccinaţi, iar 4 vaccinaţi. Doi dintre pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între 70 şi 79 de ani şi doi aveau peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Până în prezent, 65.456 de persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat.