Radu Paraschivescu, despre aberațiile savuroase ale unui candidat independent la europarlamentare

Radu Paraschivescu 14/06/2019 | 15:34 Ştiri
Radu Paraschivescu, despre aberațiile savuroase ale unui candidat independent la europarlamentare

Acest articol a apărut în numărul 67 (10 – 23 iunie 2019) al revistei NewMoney

„Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu-l dai niciodată“, spune la un moment dat Napoleon Bonaparte. Într-o ordine descrescătoare a importan­ței, promisiunea stă imediat sub cuvântul dat și e de multe ori o minciună căreia i se așteaptă ecourile.

Există multe feluri de-a defini promisiunea. Unele sunt brutal-nemiloase. Altele, subtil-filozofice. Bal­tasar Gracián, de pildă, consideră că promisiunea nu e nimic altceva decât „o cursă pentru proști“. La polul opus al tonalității, Gabriel Liiceanu scrie astfel: „În economia ființei, promisiunea este fața nevăzută a posibilului, activitatea febrilă în vederea a ceva care nu trebuie neapărat să se nască“.

O găină în oală“. Unele promisiuni țin de stra­tegiile electorale. În spatele altora se ghicește silueta unui proiect de țară. Din această ultimă categorie fac parte dorințele unor conducători de demult. „Vreau ca fiecare ţăran francez să aibă o găină în oală“, declară, de exemplu, Henric IV, într-o sinteză de program social-de­mo­crat avant la lettre. Citatul e ceva mai lung: „Dacă îmi va mai da Dumnezeu zile, voi face să nu existe niciun truditor la mine în Regat care să nu aibă mijloacele de-a pune o găină în oală“. Inițiativa regală e lăudată de curteni și luată în tărbacă de epigramiști. Scepticismul este, să nu uităm, una dintre mărcile înregistrate ale Franței, ceea ce explică uraganul de ironii la adresa unei idei altminteri generoase. Retroactiv, Ludovic XVIII apreciază că „găina din oală“ e doar o afacere de du­minică, iar glumeții care se pre­gătesc de vernisajul Revoluției Franceze intonează în cor și în pleasnă: „În fine, vom avea găina-n oală, / De două veacuri ni se tot promite, / O pigulim întruna și-acum, goală, / O contemplăm cu mutre hămesite“.

E de văzut cum ar fi tratat francezii de atunci promisiunile electorale din România de astăzi. Și fiindcă alegerile pentru Parlamentul European au trecut, se pot scoate acum la iveală câteva dintre marile năstrușnicii ale materialelor și campaniilor de promovare. Unele nu sfidează doar bunul-simț, ci și aritmetica. Altele ilustrează la perfecție fuga pe miriște, acel sport românesc care promite salbe de campioni de îndată ce va prinde calendarul olimpic. În fine, o parte din promițătorii cu acces direct la luna de pe cer pleacă de la premisa că alegătorul a trecut recent printr-o lobotomie care-i interzice exercitarea discernământului.

În rândul celor care cer votul și încrederea comu­nității se disting can­didații independenți, numiți așa nu doar fiindcă nu fac parte dintr-un partid, ci şi fiindcă au rupt logodna cu simțul măsurii, au divor­țat de realitate și au rămas pe cont propriu. Candidatul independent nu dispune de mecanismele de ajustare pe care te obligă să le foloseşti partidul, ceea ce înseamnă că poate abera nestingherit. Iar George-Nicolae Simion e un exemplu dintre cele mai savuroase în materie.

Fără îndoială că domnul Simion este, la vârsta cristică pe care o are, un om activ, energic și polivalent. Totuși, dacă-i parcurgi isprăvile din CV, fie și pe fugă, e greu să stabilești dacă ai de-a face cu un geniu sau cu un șnapan. George Simion are un profil de personalitate renascentistă și un talent de-a ră­sări în toate colțurile țării, de dimineața până seara. România, veți spune, are nevoie de asemenea furnici care nu se opresc din robotit. În țara lui „muieții-s posmagii?“, hărnicia trebuie lăudată, nu prinsă în penița ironiei. Complicațiile și semnele de întrebare apar abia când nimerești peste valorile și mai ales peste promisiunile candidatului independent. Ba chiar și peste deviză – „România Mare în Europa, așa cum ne-o dorim“ –, unde stă pitită o ambiguitate ce te poate trimite pe pista vadimismului.

Însă, dacă sloganul denotă doar o criză de inspi­rație, valorile și promisiunile te silesc să duci iute mâna la gură – și nu ca să-ţi ascunzi căscatul. Una dintre primele trei valori ale candidatului Simion este „asumarea unei poziții de leadership în cadrul familiei euroatlantice“. Să susţii o asemenea fantezie de pe poziția unei țări cu analfabetism funcțional de peste 40% frizează ridicolul. Semeția lui George Simion se înrudește cu puseul de românism al lui

Gheorghe Hagi, om gata să someze UEFA să schimbe regulamentele cupelor europene, astfel încât echi­pele noastre să nu mai termine competiția înainte ca alții s-o înceapă.

Un calcul. Pentru cei care cred despre George Simion că nu poate mai mult, dovada că se înșală vine sub forma unei promisiuni de un suprarealism deraiat. Candidatul făgăduiește nici mai mult, nici mai puțin decât că „va duce în Parlamentul European, în vizite de do­cumentare, câte un copil din fiecare localitate a României“. Da, inclusiv din Bol­vașnița, Rafailă, Curmă­tura, Cioca-Boca, Horo­diștea pe Prut, Găvoj­dia, Lungulețu şi altele asemenea.

Un prieten de pe Facebook, Cezar Căruntu pe nume, a socotit repede și a ajuns la concluzia că asta în­seamnă o medie de 7,58 copii pe zi. Fiindcă, e de la sine înțeles, George-Nicolae Simion va lucra şi în weekenduri. Altfel spus, poate că un slogan mai bun ar fi fost, pentru galopul pe izlazurile gândirii, „Adu caii, Simioane!“.


Foto: Mediafax

Prozator, traducător și jurnalist sportiv, Radu Paraschivescu a realizat emisiunea „Pastila de limbă” la Digi24.