Profilul datornicului român: care sunt plățile cel mai des amânate

Plata ratelor bancare și a datoriilor către familie și prieteni sunt zonele în care românii spun că au cel mai des restanțe. O treime dintre respondenții unui studiu KRUK recunosc că au înregistrat întârzieri la plata ratelor și a împrumuturilor luate de la cunoscuți, procent similar celui din Germania. Pe de altă parte, doar 10% din români au restanțe la bancă atunci când vine vorba de achitarea împrumuturilor ipotecare, față de 17% din germani.
Atunci când vine vorba de întârzieri la plata chiriilor, polonezii înregistrează cel mai ridicat procentaj: 29%, în timp ce doar 6% din români au întârzieri la plata chiriilor.
Dacă luăm în calcul întârzierile la plata utilităților, gaz și electricitate, 35% dintre români au răspuns că au întârzieri la plata acestora, comparabil cu rezultatele înregistrate de către respondenții italieni (38%). La polul opus se află Republica Cehă (8%) și Germania, cu 14%.
Polonezii, în proporție de 27% și românii, cu un procentaj de 22%, înregistrează întârzieri la plata facturilor de telefonie mobilă, în timp ce doar 8% dintre germani au înregistrat întârzieri ale acestor plăți.
Cercetarea realizată în perioada 19-26 octombrie 2016 a avut ca scop aflarea opiniilor și atitudinilor locuitorilor diferitelor țări referitoare la finanțe, produsele de credit și probleme legate de datorii.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.
FOTO: Mediafax