Piețele artei și jocul prețurilor
Arta pare o investiție care pornește de la gustul subiectiv, dar piața pe care se tranzacționează lucrări este mult mai clar orientată decât clasica imagine a artistului boem.
Potrivit specialiștilor, piața de artă românească înregistrase o creștere de șase ori în cei cinci ani de până în 2013. Fenomenul se pare că a fost determinat și de dezvoltarea unor instrumente noi lansate pe piață, dar și de o profesionalizare treptată a domeniului. Dan Perjovschi, Victor Man, Mircea Cantor și Adrian Ghenie erau numele de artiști români aflați în centrul atenției, dar un galerist ca Mihai Pop, din Cluj Napoca, atrăgea atenția că era vorba despre cote obținute în afara țării, nu neapărat aici.
Casele de licitații românești prezintă constant lucrări ale artiștilor consacrați, cele mai mari prețuri obținute pentru acestea fiind de câteva sute de mii de euro. În 2015, pictura „Natură statică cu căpșuni“, de Theodor Aman, a fost lucrarea pe care s-a plătit în România cel mai mare preț, 160.000 de euro. În acest fel, opera lui Aman a urcat între primele zece lucrări de artă cel mai bine vândute la noi. Dar prețurile au variat, astfel încât, pentru nu mai puțin de 77 de lucrări ale artistului, încasările totale au urcat doar până spre 440.000 de euro. De altfel, a fost și momentul când pictorul de secol XIX a depășit vânzările făcute de Nicolae Tonitza (care a dominat topurile de vânzări de artă pe piața românească din 2012).
Intern/extern. În topul celor mai bine tranzacționate opere din România, lucrări de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza și Victor Brauner conduc detașat. Casele de licitații românești au declarat anul trecut vânzări de peste 4,5 milioane de euro. Abia la începutul lui 2016, achiziționarea celebrei lucrări „Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde“ la peste 100.000 de euro l-a urcat pe cel mai cunoscut pictor avangardist român printre numele cele mai valoroase pentru piața românească. Privind vecinii de top, se poate spune și cel mai „tânăr“.
Pentru a sesiza diferența dintre piața românească și cea internațională, este suficient să notăm faptul că, în iunie 2016, două tablouri semnate de Adrian Ghenie au urcat prețul licitat la casa Sotheby din Londra la peste 3 milioane de euro. Cu numai câteva luni înainte, „The Sunflowers in 1937“ a fost adjudecată tot la Londra pentru 4 milioane de euro. „Mi-am dat acele lucrări pe degeaba sau pe foarte puțin. Acum ei (cumpărătorii, n.red.) și le vând între ei, la diverse case de licitații“, recunoștea pictorul în această vară.
Galeria pe piață. Rolul galeriilor de artă reușește să fie acela de a regla piața, chiar dacă instrumentele folosite nu sunt întotdeauna agreate de artiști. Sunt creatori români care află după ce se anunță vânzarea unei lucrări proprii în licitație că fie galeria, fie casa de licitații au urcat prețul fără să vândă în cele din urmă opera. Motivul este creșterea cotei pentru o lucrare care se întoarce în depozitul vânzătorului pentru a fi pusă în vânzare la un preț determinat de falsa licitare deja pomenită.
Occident/Orient. Perioada care a marcat creșterea pieței de artă românești a coincis cu răsturnarea ierarhiei pe piața internațională, unde lider al vânzărilor a devenit China. Din 2011, când colosul din Est a atins un vârf al vânzărilor, o treime din valoarea tranzacțiilor cu artă la nivel mondial au loc acolo. Anul acesta, lucrurile au rămas la fel, în prima jumătate din 2016 China fiind urmată de valorile totale ale lucrărilor vândute în Statele Unite (26,8%) şi Marea Britanie (21,4%). La mare distanță este procentul de încasări obținut în Franţa (4,6%), Germania sau Italia (câte 1,6%).
De fapt, o bună parte din succesul tranzacțiilor care au loc în Orient se datorează faptului că aici se pun în vânzare nu mai puțin de 80% din obiectele de artă decorativă și antică chineză tranzacționate în lume. Chiar și vesticii, susține Fundația Europeană de Artă, își pun în vânzare lucrările antice orientale cele mai importante în China, bazându-se pe prețul mult mai mare pe care îl vor obține aici.
Tendințe. Tot mai des, în ultimii ani, se vorbește despre creatori care cunosc piața și instrumentele prin care pot să influențeze prețul lucrărilor proprii. Astfel, sunt cazuri de artiști a căror cotă a crescut amețitor după ce creațiile lor au fost achiziționate de grupuri de firme din care, nu de puține ori, făceau parte chiar autorii lucrărilor. Acest fenomen pare să se fi domolit după izbucnirea crizei financiare, când s-a vorbit despre dezumflarea cursei după prețuri record.
FOTO copertă: Mediafax
