Piața de birouri din București în 2017: contracte de închiriere pentru 310.000 metri pătrați, în peste 170 de tranzacții

Andreea Neferu 17/01/2018 | 22:00 Ştiri
Piața de birouri din București în 2017: contracte de închiriere pentru 310.000 metri pătrați, în peste 170 de tranzacții

Peste 170 de tranzacții de închiriere de birouri au fost semnate anul trecut în Capitală, cumulând suprafețe totale de peste 310.000 de metri pătrați, potrivit companiei de consultanță imobiliară Knight Frank România.

“Piața se află într-un ritm de creștere alert și precaut în același timp, pentru că atât investitorii, dezvoltatorii, cât și chiriașii au trecut printr-o criză economică din care au învățat mult și care îi face să analizeze foarte atent riscurile și oportunitățile existente. (…) În 2018 ne așteptăm la creșterea cererii față de 2017, dar nicidecum nu vorbim, de exemplu, de o dublare a numărului de tranzacții. Estimăm din ce în ce mai multe tranzacții mari, de peste 20.000 mp, ceea ce va apropia România, în câțiva ani, de cifrele piețelor vecine, Ungaria, Cehia și, mai tarziu, chiar de Varșovia”, a declarat Horațiu Florescu, chairman & CEO al Knight Frank România.

Printre cele mai mari tranzacții semnate anul trecut au fost cea prin care  IBM a semnat pentru 18.000 de metri pătrați în proiectul The Bridge al dezvoltatorului Forte Partners sau cea prin care Amazon a semnat pentru 13.500 de metri pătrați în proiectul Globalworth Campus al fondului Globalworth.

Calea Floreasca/Barbu Vacarescu își menține poziția de lider în ceea ce privește zonele cu cele mai multe cereri de pe piață (16%) și este urmată îndeaproape de Central Business District (zona centrală), centru-vest, Piața Presei Libere și Dimitrie Pompeiu.


Sursă foto: NewMoney/Laszlo Raduly

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.