PeliFilip i-a asistat pe suedezii de la Skanska în vânzarea unei clădiri din complexul de birouri Green Court

Andreea Neferu 03/07/2017 | 12:36 Ştiri
PeliFilip i-a asistat pe suedezii de la Skanska în vânzarea unei clădiri din complexul de birouri Green Court

 

Casa de avocatură PeliFilip a asistat dezvoltatorul imobiliar suedez Skanska în vânzarea celei de-a treia clădiri din complexul de birouri Green Court Bucharest către fondul de investiții Globalworth, într-o tranzacție cu o valoare de 38 milioane de euro.

Casa de avocatură a acordat asistență juridică și în tranzacțiile anterioare, în cadrul cărora Skanska a vândut primele două clădiri din Green Court tot către compania de investiții fondată de Ioannis Papalekas.

Ultima fază a proiectului Green Court Bucharest beneficiază de o suprafață totală de 16.300 mp. Proiectul are 12 etaje la suprafață și o parcare de trei etaje la subsolul clădirii.

„Se poate observa un trend crescător al pieței imobiliare din România, susținut de un număr tot mai mare de tranzacții finalizate sau pe cale de a fi încheiate. Vânzarea clădirii C din Green Court Bucharest, cu siguranță, va rămâne una dintre cele mai importante tranzacții ale anului 2017”, a declarat Oana Bădărau (foto), partner și head of real estate în cadrul PeliFilip.

Green Court Bucharest este primul proiect dezvoltat de către Skanska în România. Proiectul este format din 3 clădiri de birouri cu o suprafață totală de 54.300 de metri pătrați.

Departamentul de real estate al PeliFilip, coordonat de Oana Bădărău, reunește 13 avocați, dintre care 2 parteneri și 5 avocați seniori.


Sursă foto: PeliFilip

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.