Opinie C. Rudnițchi: Sectorul privat are un singur scop – să finanțeze salariile, excesele și ideile excentrice ale statului

Constantin Rudnițchi 15/09/2017 | 17:17 Ştiri
Opinie C. Rudnițchi: Sectorul privat are un singur scop – să finanțeze salariile, excesele și ideile excentrice ale statului

Știrea care, paradoxal, mi-a rămas în minte după această vară fierbinte nu are legătură în mod direct cu economia. Este imaginea unui lanț uman, oameni ținându-se strâns de mână, în valurile mării.

Concret, de mai multe ori, în această vară, în încercarea de a salva un om aflat în pericol să se înece. O parte din oamenii de pe plajă se uneau într-un lanț, ținându-se de mână (din motive de siguranță) și încercau astfel să ajungă la cel aflat în pericol să se înece pentru a-l trage spre mal. Înțeleg că, uneori, această metodă a reușit, alteori, nu.

Gestul oamenilor de pe plajă inspiră două jude­căți de valoare. Prima, este legată de superba solidaritate între cetățeni pentru a salva un om. Această solidaritate a născut o metodă empirică, simplă, dar absolut umană: mână în mână, în valurile mării, până aproape de cel care avea nevoie de ajutor.

În al doilea rând, gestul „oamenilor de pe plajă“ arată, simbolic, situația în care se află România. Cei mai mulți dintre cetățeni și multe dintre companii se descurcă pe cont propriu și improvizează soluții „de supraviețuire“. Așa cum „oamenii de pe plajă“ au găsit soluția „mână în mână“ într-un mediu în care cei abilitați (salvamarii) erau demotivați, ro­mânii, pentru a se salva, au plecat să muncească în Europa, iar firmele, în special cele mici și mijlocii, rezistă tot mai greu într-un mediu economic tot mai dificil pentru ele.

În același timp, nu trebuie uitat că o cauză a tragediei din această vară este iresponsabilitatea. Oameni care ignoră regulile și intră în valurile mării împotriva interdicției au făcut ca bilanțul să fie tragic. Vara aceasta au fost 26 de persoane care au decedat înecate, ceea ce înseamnă un om la trei-patru zile de sezon estival de vârf.

Așadar, imaginea, la propriu, a acestei veri este un amestec de încălcare a regulilor cu un superb act de solidaritate și cu sentimentul că românii sunt abandonați de stat și nu pot decât să caute soluții pe cont propriu.

Avalanșă de idei. În schimb, guvernul a făcut ca vara să fie „fier­binte“ nu doar la propriu. A fost lan­sată o avalanșă de teme, idei și anunțuri privind schimbările din economia și societatea româ­neas­că. Iată-le, trecute în revistă, într-o ordine și logică, evident, aleatorii. Cifra de creștere econo­mică pe primul semestru, 5,8%, este maiestuoasă și un pic surprinzătoare. Numai că, în pofida creșterii, bugetul este departe de construcția inițială, în sensul că veniturile sunt mai mici decât cifrele înscrise în buget. Ceea ce obligă Executivul să caute soluții de creștere a încasărilor bugetare. Astfel, indemni­zațiile pentru mame au fost plafonate, contribuțiile sociale pentru angajații cu timp parțial de muncă au fost egalizate cu cele plătite pentru salariul minim, impozitul pe cifra de afaceri a fost trecut la capitolul „discutat și uitat“. Dar, în schimb, sistemul plății defalcate a TVA a fost introdus (op­țional de la 1 octombrie a.c., obligatoriu de la 1 ianuarie 2018) și este anunțată desființarea con­tri­bu­ției sociale a angajatorului și asimilarea acesteia în contul angaja­tului. Cu precizarea că măsura va fi însoțită de scăderea la 10% a impozitului pe venit.

Am asistat și la adevărate războaie duse de guvern cu industria financiară. Băncile au fost puse la zid de declarațiile premierului, adică au fost acuzate că evită plata impozitului pe profit în România și că, prin comisioane, abuzează de banii depună­torilor.

Lucrurile au mers mai departe. Confuzia dom­nește în ceea ce privește Pilonul II de pensii admi­nistrat privat. Am asistat la o adevărată hărțuire a sistemului de către o serie de reprezentanți ai guvernului. Cert este că schimbările probabile ale

Pilonului II ar trebui să aibă în vedere și interesele celor care contribuie nu doar cele ale statului.

În același timp, legislația privind fondul suveran de investiții a fost trimisă în Parlament, acolo unde pare uitată mult-promovata, în programul de guvernare, lege a prevenției. O decizie clară este creș­te­rea accizelor la carburanți, în doi pași apro­piați, la jumătatea lui septembrie și din prima zi a lunii octombrie, dar premierul Tudose dă asigurări că pre­țul combustibililor nu va crește.

Corupție și vaccinuri. De asemenea, vara aceasta a mai adus și o pre­zentare a principiilor de schimbare a legislației penale și a sistemului juri­dic. Nu a lipsit nici scandalul sezonului în materie de corupție și anume cel de la casele de asigurări de sănătate și a metodelor prin care o rețea de funcționari manipulau sistemul. Totul, în contextul în care epidemia de rujeolă face, în continuare, victime, iar Institutul Cantacu­zino proaspăt… militarizat va produce vaccinuri peste doi ani și va avea nevoie de 25 de milioane de euro anual.

Performanța verii este acreditarea autorităților de management pentru fonduri europene. Însă, până la absorbția celor 21 de miliarde de euro mai e mult.

Una peste alta, sentimentul acestei veri este tot mai acut: se guvernează în favoarea statului și a angajaților din sectorul public. Sectorul privat este văzut cu un singur scop: să finanțeze lipsa de profesionalism, lipsa de performanță, salariile, excesele și ideile excentrice ale statului.

 


FOTO: Mediafax

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la televiziunea Profit.ro. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.