Macron vrea ca reforma pensiilor să intre în vigoare până la sfârşitul anului

Elena Marinescu 22/03/2023 | 18:09 Ştiri
Macron vrea ca reforma pensiilor să intre în vigoare până la sfârşitul anului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat într-un interviu difuzat de TF1 şi France2 că vrea ca reforma sa foarte contestată a pensionării ”să intre în vigoare până la sfârşitul anului”, în toiul unei furii sociale.

”Această reformă este necesară. Nu-mi face plălcere, aş fi vrut să n-o fac, dat de asta mi-am luat angajamentul s-o fac”, a declarat şeful statului francez.

El a anunţat că vrea ca reforma să intre în vigoare până la sfârşitul anului, ”pentru ca lucrurile să intre în ordine”, ca 1,8 milioane de pensii ”să înceapă să fie mărite în medie cu aproximativ 600 de euro pe an” şi ”să începem să decalăm vârsta legală (a pensionării) cu încă trei luni”, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Reforma pensiilor să intre în vigoare până la sfârşitul anului”

Macron a acordat acest interviu la două zile după eşecul a două moţiuni de cenzură vizând-o pe Élisabeth Borne şi la o zi după o recepţie la Palatrul Élysée. El a fost intervat de la Élysée de către prezentatoarea jurnalului de la TF1 Marie-Sophie Lacarrau şi de către prezentatorul Julian Bugier de la France 2. Palatul Élysée şi-a anulat darea de seamă după Consiliului Miniştrilor a lui Olivier Véran.

”Textul îşi va continua drumul democratic”, a promis Macron, care a declarat că se aşteaptă ca Consiliul Constituţinoal să se pronunţe înainte de promulgarea legii. Însă el continuă să vrea o intrare în vigoare până la sfârşitul anului. ”Această reformă este necesară, nu are 36 de soluţii”, a dat el asigurări, deplângând faptul că ”sindicatele nu au propus un compromis”.

Macron spune că reforma nu-i face plăcere, dar se declară ”pregătit să suporte nepopularitatea”. Singurul său regret este că ”nu a reuşit să convingă de meritele acestei reforme”. El îndeamnă sindicatele să revină la masa negocierilor, pentru a vorbi despre uzura profesională. El anunţă un termen de ”trei săptămâni, o lună”, în vederea ”recreării unei agende şi unor condiţii de dialog”.

„Contribuţie excepţională a profiturilor excepţionale”

Macron vrea să se creeze o ”contribuţie excepţională” a ”profiturilor excepţionale”. Această contribuţie nu va fi o taxă a supraprofiturrilor, aşa cum cere opoziţia, ci el citează grupurile mari ”care-şi sumpără propriile acţiuni” cu profiturile obţinute.

Aceste întreprinderi este necesar ”să distribuie mai mult salariaţilor lor”, subliniază el, în contextul unei inflaţii sufocante. ”Atunci când ai numai o creştere a dividendelor acţionarilor, întreprinderea trebuie să aibă un mecanism identic pentru salariaţi”, declara el în octombrie, subliniind importanţa împărţirii valorii între acţionari şi muncitori. ”Nu merge dacă le dăm prea mult acţionarilor, iar muncitorii nu văd nimic”, sublinia el.

Emmanuel Macron dă asigurări că Élisabeth Borne are în continuarea încrederea sa ”pentru a conduce echipa guvernamentală”. El îi cere să lărgească baza majorităţii şi să construiască o nouă agendă parlamentară.

După morţiunile de cenzură de luni din Adunarea Naţională, el dă asigurări că ”nu există o majoritate alternativă”. ”Nu avem dreptul la imobilism”, a subliniat el şi a promis ”texte de lege mai scurte” – începând cu legea imigraţiei, care intră luni în dezbateri în Senat,

Emmanuel Macron vrea ca, începând din noul an şcolar, profesorii care lipsesc de la ore să fie înlocuiţi ”peste noapte”.