Lavrov, semnal de alarmă: Republica Moldova ar putea deveni „a doua Ucraina”

Elena Marinescu 16/06/2022 | 22:00 Ştiri
Lavrov, semnal de alarmă: Republica Moldova ar putea deveni „a doua Ucraina”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu la un post rusesc că Uniunea Europeană vrea să transforme Republica Moldova într-o „a doua Ucraină”, spunând în același timp că Moldova încearcă să obțină cât mai multe avantaje de la Rusia, sub amenințarea că altfel se va alătura Uniunii Europene.

„Bineînțeles, (Occidentul) e clar că încearcă să facă din (Republica) Moldova o a doua Ucraina. Și o astfel de abordare consumeristă din partea conducerii actuale a Moldovei este foarte, foarte grăitoare, când spun: «Hai să începem acum aderarea la Uniunea Europeană și apoi vom vedea ce promisiuni ne fac ei acolo, poate vom decide să rămânem în Comunitatea Statelor Independente». Și alte declarații: «Rușii ar trebui să ne facă reducere la gaz, față de contractul semnat, și să ne amâne plățile»”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru postul rusesc NTV.

El a mai spus că ceea ce face Moldova este „extorcare”, potrivit sursei citate de Digi 24. „Acest tip de cerșetorie, în mare parte extorcare, jucând pe ideea că dacă nu faceți cum vrem noi, mergem mai repede în Europa, și dacă faceți cum vrem noi, tot mergem, dar mai încet. Cam aceste tipuri de semnale cred, dar pot să vă asigur că mare parte a cetățenilor din Republica Moldova înțeleg perfect (jocul – n.r.).

Cu atât mai mult cei din Transnistria și, mai ales, cei din Găgăuzia. Și foarte dur lucrează Uniunea Europeană, forțând aceste țări care încă nu sunt nici candidate (la UE – n.r.) să deschidă al doilea front”, a mai spus Lavrov.

Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută

Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental).

Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.

Lavrov: Acum contactele cu Europa nu se mai află printre priorităţile Rusiei

Serghei Lavrov a mai declarat că Moscova a păstrat întotdeauna legătura atât cu Vestul, cât şi cu Estul, dar acum contactele cu Europa lipsesc dintre priorităţile Rusiei.

„Întotdeauna am lucrat cu Vestul, Estul, Nordul şi Sudul. Din momentul în care Occidentul a întrerupt toate contactele, am lucrat în mod obiectiv cu Estul, ca şi până acum. Extindem contactele cu Estul, ca întotdeauna. Dar în termeni absoluţi, aceste contacte sunt în creştere, în timp ce în termeni relativi Europa a dispărut dintre priorităţile noastre, desigur”, a precizat Lavrov, cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.