Lavrov nu exclude atacuri asupra portului Odesa, în ciuda acordului privind exportul de cereale încheiat de Rusia şi Ucraina

Elena Marinescu 25/07/2022 | 18:39 Ştiri
Lavrov nu exclude atacuri asupra portului Odesa, în ciuda acordului privind exportul de cereale încheiat de Rusia şi Ucraina

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că atacul Moscovei asupra portului Odesa nu a încălcat niciunul dintre angajamentele pe care le-a acceptat Rusia în cadrul acordului de garantare a exportului de cereale ucrainene, relatează CNN.

”Dacă vorbim despre episodul petrecut la Odesa, nu există nicio prevedere în obligaţiile pe care Rusia şi le-a asumat — inclusiv în cadrul acordurilor semnate pe 22 iulie la Istanbul — care ne-ar interzice să continuăm operaţiunea militară specială, distrugând infrastructura militară şi alte ţinte militare”, a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă în Congo. Lavrov a subliniat că forţele ruse au lovit doar ţinte militare.

”În ceea ce priveşte ţintele acestor lovituri de înaltă precizie, acestea sunt situate într-o parte separată a portului Odesa, în aşa-numita parte militară a portului Odesa”, a spus el, potrivit news.ro.

El a precizat că aceste ţinte au fost ”nava militară a forţelor navale ale Ucrainei şi depozitul de muniţii, unde au fost livrate recent rachetele antinavă de tip Harpoon”, care au fost aduse pentru a reprezenta ”o ameninţare pentru flota rusă de la Marea Neagră”.

”Experţii au confirmat, de asemenea, că terminalul de cereale al portului Odesa este situat la o distanţă considerabilă de unitatea militară, nu există obstacole astfel încât cerealele să nu fie livrate clienţilor în conformitate cu acordurile semnate la Istanbul, noi nu le-am creat, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Ministrul rus de Externe vizitează mai multe ţări africane pentru a încerca să obţină susţinerea pentru ofensiva militară a Rusiei în Ucraina. Naţiunile africane au fost cele mai grav afectate state de restricţiile asupra exporturilor de cereale din Ucraina.