Românii nu mai sunt dispuși să se mute. Tranzacțiile imobiliare au scăzut

Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în luna mai în România a fost 58.794, cu 5% mai mic decât în aceeaşi lună a anului trecut, când totalul tranzacțiilor a fost de 61.858, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), citate de News.ro.
„Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în cea de-a cincea lună a acestui an este cu 3.064 mai mic faţă de luna mai 2017”, arată ANCPI.
În luna mai, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 7.833, Timiş – 3.497 şi Cluj – 3.454. De cealaltă parte, judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Covasna – 428, Sălaj – 373 şi Gorj – 368.
Totodată, numărul ipotecilor, la nivel naţional a fost de 29.837, cu 8.533 mai mare decât în luna mai a anului 2017. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 6.776, Braşov – 3.136 şi Constanţa – 2.082. La polul opus, se află judeţele Gorj – 97, Harghita – 69 şi Sălaj – 63.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în luna mai sunt Timiş – 957, Arad – 932 şi Dolj – 844.
Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate anul trecut în România a fost 627.802, dintre care 19,8% numai în Bucureşti şi Ilfov, arată datele ANCPI.
FOTO: Mediafax