GHIDUL ALEGĂTORULUI pentru scrutinul din 27 septembrie. Condiţii speciale de votare

Elena Marinescu 31/08/2020 | 10:42 Ştiri
GHIDUL ALEGĂTORULUI pentru scrutinul din 27 septembrie. Condiţii speciale de votare

Alegerile locale din 2020 trebuiau să aibă loc în luna iunie 2020, dar au fost amânate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Astfel, alegătorii sunt chemaţi să îşi aleagă, la 27 septembrie 2020, reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene.

Președintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că oamenii trebuie să își dea masca jos în secțiile de votare, timp de câteva secunde, pentru identificare. Potrivit acestuia, transmiterea virusului este aproape de zero în secțiile de votare dacă toți cei prezenți în spațiul închis poartă mască și se dezinfectează.

O particularitate a scrutinelor locale este aceea că dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.

Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, accesând site-ul https://registrulelectoral.ro/ şi introducând datele personale.

Pacienții cu COVID-19 sau persoanele aflate în izolare și carantină vor putea solicita urna mobilă

Persoanele testate pozitiv pentru infecția cu coronavirus și internate în unitățile medicale sau cele aflate în carantină sau izolare vor putea vota la alegerile locale din 27 septembrie, solicitând urna mobilă. „Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului„, a declarat șeful AEP.

Pe de altă parte în cazul în care urna specială va fi solicitată de pacienți cu COVID-19 internați în secțiile de terapie intensivă, atunci vor fi luate măsuri mult mai stricte de siguranță, a explicat Mituleţu-Buică.

Reguli speciale de protecție sanitară în perioada electorală

Campania electorală pentru alegerile locale de la sfârșitul lunii septembrie a început vineri, 28 august. În contextul epidemiei de coronavirus, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit o serie de reguli care trebuie respectate în această perioadă pentru a ca activitățile de campanie să se poată desfășura în condiții de siguranță sanitară.

Astfel, printre regulile care se aplică în timpul campaniei electorale se numără obligația purtării măștii de protecție de către toți participanții la evenimentele de campanie, prezența a cel mult 50 de persoane la astfel de evenimente, dacă acestea au loc în spațiu închis, și maximum 100 de participanți, dacă acțiunile se desfășoară în spații deschise, păstrarea distanței fizice între participanți sau dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

Ce se votează la alegerile locale din 2020

Consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene se aleg direct, prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, informează site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), https://www.roaep.ro/.

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali), fără să se mai organizeze un al doilea tur de scrutin.

Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene, conform Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Unde votează cetăţenii

Spre deosebire de alte scrutine la care alegătorii pot vota şi în altă localitate decât de cea de domiciliu, la alegerile locale, se poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Totodată, cetăţenii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.

Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscrişi pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.

Cum se desfăşoară procedura de votare

Procedura de votare se desfăşoară duminică, 27 septembrie, între orele 7.00 şi 21.00. Votanţii care, la ora 21.00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot şi după această oră.

La intrarea în secţia de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secţiei de votare actul de identitate sau documentul care dovedeşte reşedinţa. Cetăţenii români pot vota cu cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării. Cetăţenii Uniunii Europene pot prezenta la vot orice document valabil care le atestă identitatea.

Apoi, alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară şi primeşte buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”.

Persoanele care nu se regăsesc în listele electorale permanente, dar pot dovedi cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective, vor fi înscrise în lista electorală suplimentară.

Alegătorii vor primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele consiliului judeţean.

În Bucureşti, fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi unul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Cetăţenii votează în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează, mai informează sursa citată.

După aplicarea ştampilei de vot, alegătorul îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară. Cele patru buletine de vot astfel îndoite se introduc în urne. Cu toate acestea, îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat, mai notează AEP.

La final, alegătorul restituie preşedintelui ştampila cu menţiunea „VOTAT”, iar acesta din urmă o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează în baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.